Dotări și reabilitări la Ginecologie. Lenjeriile spitalului, confecţionate de angajaţi

Pacientele internate la Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu vor beneficia de condiţii mai bune de cazare începând din această săptămână. Patru saloane au fost reabilitate și dotate cu mobilier nou după scandalul care s-a lăsat cu un control al corpului de control de la Ministerul Sănătăţii. Inclusiv mesele de consultaţii au fost înlocuite cu unele noi.

Patru din cele opt saloane ale secţiei Obstetrică-Ginecologie au fost reabilitate. Încăperile au fost revopsite, geamurile au fost izolate, iar paturile şi noptierele au fost înlocuite cu unele noi. Chiar și lenjeria de pe paturi este nouă.

„După evenimentele care au fost, am intervenit pentru a efectua reparaţiile curente pe secţie. Am reparat tot ce înseamnă geamuri, tocăria, să nu mai intre vântul. Am schimbat bateriile, prizele, becurile peste tot. Mai mult, am făcut o igienizare completă la patru saloane. Cu echipa noastră, am vopsit patru saloane. Am luat hotărârea să le dotăm cu paturi noi, cu saltele noi, noptiere noi. Am luat hotărârea ca de acum înainte noi să facem lenjeriile pentru paturi, pentru că avem mașini de cusut, lenjerese. Am cumpărat pânză și deja am început să confecţionăm lenjeria”, a declarat Gigel Capotă, managerul interimar al spitalului.

Nu doar condiţiile de cazare s-au schimbat, ci și cele de la sala de consultaţii. „Am cumpărat valvele vaginale, 60 mari, 60 medii și 60 mici. Am luat patru mese de consultaţii ginecologice noi. Totodată, secţia a fost dotată cu un histeroscop nou pentru o diagnosticare patologică a cavităţii uterine mai eficientă. Am intervenit cu ce am putut pentru ca actul medical să nu sufere din acest punct de vedere. Am asigurat toate materialele sanitare, dezinfectanţi, medicamente”, a precizat managerul spitalului.

Histeroscopul a costat 215 mii lei, banii fiind alocaţi de Ministerul Sănătăţii. Restul lucrărilor și achiziţiile s-au ridicat la 200 mii lei, banii fiind alocaţi din bugetul spitalului.

Reparaţii capitale

Secţiile de Obstetrică-Ginecologie, Cardiologie și Endocrinologie vor intra anul viitor într-o reparaţie capitală, investiţia fiind asigurată de Consiliul Judeţean Gorj. A fost organizată o licitaţie în acest sens, însă nu a fost depusă nicio ofertă, iar procedurile au fost reluate.

Managerul interimar Gigel Capotă se mândrește cu faptul că încheie exerciţiul financiar cu un excedent bugetar. Nu a precizat despre ce sumă este vorba, însă a explicat că banii vor fi folosiţi pentru achiziţia de materiale pentru spital.

Galerie foto




Vizualizări: 6,274

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: