Drăgoi: O să mă angajez ca să le fac în ciudă!

Consilierul judeţean Alecu Drăgoi a dezminţit ieri angajarea la Complexul Energetic Oltenia, chiar dacă însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj Ion Călinoiu a recunoscut promovarea acestuia pe motiv că are o situaţie familială „delicată“. Drăgoi susţine că nu s-a angajat, dar că o va face. Aşa, să le facă în ciudă unora.

 „Domnul Alecu Drăgoi are o situaţie specială din punct de vedere familial. Copilul a terminat facultatea şi nu are serviciu, soţia are pensie mică. Cred că de asta a fost luată măsura angajării la CEO”, a spus Ion Călinoiu.

„Pot să aleg orice serviciu, am două facultăţi“

Cu toate acestea, Drăgoi, cel care vânează postul de consilier juridic la Hotel Miami, spune că nu s-a angajat. În plus, transmite presei că, dacă inventează măcar să inventeze lucruri reale!!! „Nu m-am angajat, aşa cum inventează presa. Dacă inventaţi, inventaţi fraţilor pe realitate. Nu m-am angajat şi dacă mă angajam ce, sunt o persoană non-grata în ţara asta? Chiar aşa să fiu mediatizat că vreau să-mi iau un serviciu la vârsta mea şi pe studiile mele? Sunt jurist la „Doina Gorjului“ din 2003, am lucrat în mină, am fost primar. Pot să aleg orice serviciu, am două facultăţi, am ASE, am Dreptul. Dar ceilalţi, care s-au angajat, despre ei nu zice nimeni nimic?“, a declarat Drăgoi la Radio Infinit.

Supărat, Drăgoi este decis să facă reale aceste invenţii. În plus, este supărat pe sindicalistul din Rovinari, Constantin Mitrescu. Liderul de sindicat l-a numit pe Drăgoi lăutar. „Nu permit la nimeni să-şi dea cu părerea despre mine, orice analfabet, pentru că eu am muncit. A fi artist înseamnă că eşti o paria? Mitrescu să-şi vadă de treburile lui, să mă lase frate în pace. O să vreau să mă angajez, numai în ciuda tuturor. Sunt un nimeni? Eu am lucrat în minerit şi energie 21 ani, nu sunt intrat acum în sistem. În ambiţia lor o să insist să mă duc la concursuri“, a spus Drăgoi la acelaşi post de radio.

Constantin Mitrescu nu a putut fi contactat pentru a comenta afirmaţia pesedistului.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: