Drept la replică

Urmare a articolului Femeie muşcată de câine, scoasă afară din spital, din decembrie 2017, conform legii dreptului la replică declar următoarele:

- articolul însoţit de fotografie nu are acordul meu, conform legii 8/1996 pentru şi art 8 CEDO. Difuzarea fotografiei clar, explicite, îmi încalcă dreptul la protejarea persoanei. Conform legii trebuia să aveţi acordul meu. Mă voi adresa instituţiei de judecată. Articolul nu este documentat  cu părerile ambelor părţi.

- declar că nu am încălcat nici protocolul, nici procedura medicală şi nici nu o voi face.

- Persoana muşcată şi însoţitoarea au încercat să mă forţeze să folosesc o altă identitate, lucru ilegal pe care eu nu-l practic.

- Eu sunt o persoană cu 35 ani de carieră, sunt organizată şi responsabilă şi sunt multe vieţi salvate de mine în această carieră (alergii cu şoc anafilactic) care s-au tratat  în camera de gardă care sunt urgenţe majore.

- Integritatea mea a fost pusă în pericol, am fost ameninţată în timpul serviciului, agresată şi jignită, lucru care nu a contat, din acest motiv am chemat paza, dar n-aţi scris.

- Prin mâna noastră la gardă ne trec şi 95 pacienţi în 12 ore fiecare cu problemele lor şi niciodată n-am văzut şi trăit un astfel de spectacol şi am văzut multe în cariera mea: muşcaţi, desfiguraţi cu sângerări masive, alergii, şocuri anafilactice)

- Nu doamna muşcată nu a dorit să fie identificată şi în loc să meargă să-şi aducă buletinul, a dorit să se arunce în faţa maşinii conform declaraţiilor

doamnei gardian din acea zi. (care era prima urgenţă dragi cititori?)

- vă mai declar că persoana (căreia nu i-aţi fotografiat muşcătura să vedeţi cât de groasă era, cum faceţi în alte cauze) s-a vindecat dintr-o singură injecţie, deşi avea recomandate 5 injecţii, doar cea sub ochii televiziunii a făcut un miracol de vindecare!

- Altă problemă care vă va da de gândit, persoana muşcată locuia la ieşirea din oraş, cum a declarat că a venit cu taxiul, nu avea timpul necesar să îşi aducă buletinul în maxim 10 minute nici dacă folosea elicopterul şi când a venit mass media îl avea (avea ceva de ascuns)

- Mi s-a reproşat că n-avem omenie!

- În spital nu se face nimic fără acordul medicului şi o pastilă se administrează la indicaţiile medicului şi cu foaie de internare  de  2 ore   totul se scade electronic, nu altfel.

În orice unitate sanitară orice medicament se administrează numai cu foaie de

internare de 2 ore şi numai la indicaţia medicului.

Eu am conştiinţa împăcată, mi-am făcut datoria şi mi-o voi face întotdeauna corect.

(Nota redacției: Replica a fost solicitată de asistenta de serviciu, care nu a dorit să-i fie făcută publică identitatea).

Vizualizări: 247

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: