Eclipsă totală de lună, la sfârşitul săptămânii

Dacă anul 2011 a debutat din punct de vedere astronomic cu eclipsa parţială de Soare din 4 ianuarie, iată că la sfârşit de an, vom fi martorii unui fenomen astronomic la fel de spectaculos. Este vorba de eclipsa totală de Lună din 10 decembrie a.c.

Fenomenul eclipselor poate fi enunţat astfel: eclipsa este fenomenul în care un corp ceresc intră în umbra altui corp ceresc. În cazul sistemului Pământ – Lună, satelitul nostru Luna, poate intra la anumite momente în umbra Pământului. Cei trei aştri: Soarele, Pământul şi Luna aflându-se în acest caz, aliniate pe aceeaşi axă.

Datorită luminii venite de la Soare, atât Pământul cât şi Luna proiectează în spaţiu conuri de umbră şi penumbră. Din păcate, la ora la care începe eclipsa, Luna se află sub orizont. La Târgu Jiu, răsăritul Lunii are loc la ora 16:41, la aproape 10 minute după momentul maxim eclipsei, adică momentul la care satelitul nostru este cel mai aproape de centrul geometric al umbrei proiectate de planeta noastră în spaţiu, respectiv ora 16:32.

Fenomenul poate fi urmărit până la ora 18:17 când Luna iese din conul de umbră.

Eclipsa prin conul de penumbră nu poate fi observată. Ea se deduce prin calcul. Luminozitatea conului de penumbră este între 100 şi 1000 de ori mai luminoasă decât partea de Lună eclipsată şi de aceea nu poate fi percepută nici cu ochiul liber, nici cu alte instrumente.

Următoarea eclipsă de Lună ce poate fi observată din ţara noastră are loc la data de 25 aprilie 2013. În anul ce urmează, 2012, are loc doar o eclipsă parţială prin penumbră, care aşa cum aminteam mai sus, nu poate fi observată (percepută).

Fenomenul poate fi urmărit cu ochiul liber. Nu este necesar un instrument astronomic de observaţie.

Marcel Jinca

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: