Elevii de la Peştişani, şocaţi de tatăl violent

Scandalul produs miercuri la prânz la şcoala generală de la Peştişani i-a şocat pe elevii de aici. Un părinte a venit furios la şcoală şi i-a luat la bătaie ori i-a ameninţat cu cuţitul pe unii dintre colegii fiicei sale, după ce aceasta a fost lovită cu un bulgăre de zăpadă, elevii declarându-se inclusiv joi şocaţi de cele întâmplate. Chiar şi cele două directoare ale şcolii au avut probleme cu individul furios ce a intrat peste ele în birou, marea lor şansă fiind aceea că poliţiştii din comună s-au mişcat repede şi au reuşit să îl încătuşeze pe agresor la timp.

Scandalul de la şcoala din Peştişani a fost văzut cel mai bine de femeia de serviciu a unităţii de învăţământ. Elena Bolohan a fost singurul adult care a observat tot ce s-a întâmplat în curtea şcolii într-un interval de câteva minute. „Copiii s-au jucat şi un bulgăre de zăpadă a lovit-o din greşeală pe fata domnului care a venit să facă scandal. Ea a spus că nu se simte prea bine după lovitura primită, dar nu mă aşteptam ca în câteva minute să vină tatăl ei şi să facă ce a făcut. L-am văzut când i-a dat cu pumnul în obraz unui băiat de i-au sărit fălcile copilului. Erau şi alţi copii care au râs când au văzut cum l-a lovit, dar eu i-am zis că nu se procedează în halul acesta pentru că sperie copiii. A tras de mine să mă duc cu el la Poliţie să spun ce am văzut şi i-am spus că nu merg la nicio poliţie pentru că a fost o joacă de copii şi nimic mai mult”, povesteşte femeia.

Unul dintre elevii agresaţi a luat un pumn doar pentru că a văzut cum un alt coleg al lui a fost lovit de tatăl violent. Minorul spune că el nici măcar nu participase la bătaia cu zăpadă, pumnul primit fiind doar o dovadă că adultul nu şi-a putut controla comportamentul.

Cuţitul arătat de fiica agresorului

Din curtea şcolii, scandalul s-a mutat în biroul conducerii instituţiei de învăţământ. Celor două directoare ale şcolii le-a fost cerută socoteală pentru bulgărele de zăpadă, moment în care unul dintre elevi a spus că bărbatul are un cuţit asupra lui, cu care i-a şi ameninţat pe ceilalţi copii atunci când a fost în curtea şcolii. Bărbatul susţinea că nu are nici un cuţit, pentru ca, până la urmă, chiar fiica lui să îl dea de gol şi să spună că acel cuţit chiar exista. De faţă erau şi poliţiştii din comună, individul menţionând cu o jumătate de gură că îl „uitase” asupra lui pentru că a plecat în grabă de acasă, unde curăţa cartofi. Nimeni nu i-a crezut însă minciuna, mai ales copiii care au trecut prin clipe de groază.

„Un elev a susţinut că a fost ameninţat cu un cuţit, iar acest lucru mi l-a spus inclusiv azi (n.r. – joi), la 24 de ore de la producerea incidentului. Am fost în clasă acum şi am discutat cu elevii şi mulţi dintre elevi susţin că părintele ar fi ameninţat cu acel cuţit. Agentul de poliţie l-a întrebat pe părinte dacă are cuţit, a negat, dar fetiţa a spus că are şi atunci domnul agent l-a percheziţionat şi a descoperit cuţitul. Nu mă aşteptam la un astfel de comportament pentru că şi eu sunt de aici din comunitate şi cunosc familia. Am discutat şi cu mama şi niciodată nu am crezut că se poate ajunge la aşa ceva”, a explicat directoarea adjunctă Cristina Surdilă.

Probleme mai vechi

În timp ce dascălii se miră de un astfel de comportament, primarul Cosmin Pigui nu pare atât de surprins de cele întâmplate pentru că îl ştie pe bărbatul agresiv. Anul trecut, fetiţa pe care acum a apărat-o de colegii săi a ajuns în grija statului după ce a primit o bătaie zdravănă de la acesta. Luni de zile au durat până când aceasta a revenit în sânul familiei, familie care nu are un domiciliu stabil. Cei doi soţi şi copii se mută pe oriunde găsesc un adăpost de la Peştişani până la Baia de Aramă. „Toţi copiii au fost terorizaţi de el când a scos cuţitul. S-a dus cu cuţitul chiar şi la conducerea şcolii, iar doamna director s-a pus scut între el şi elevi doar pentru a-i apăra pe copii. El a avut probleme în trecut, pentru că a bătut-o pe această fetiţă, iar atunci Direcţia pentru Protecţia Copilului a luat-o în plasament. Acum probabil el a vrut să îşi răscumpere din greşelile trecutului, dar tot a greşit”, declară edilul din Peştişani.

După audierile care au avut loc miercuri seara în acest dosar, anchetatorii au decis să îl reţină pe bărbatul violent pentru 24 de ore, un procuror urmând să decidă apoi dacă solicită sau nu mandat de arestare pe numele acestuia la instanţă. Conform IPJ Gorj, individul este acuzat de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi port fără drept de obiecte periculoase.

Vizualizări: 1,824

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: