Emoții pentru Avram Iancu. Gorjenii îl pot ajuta!

Finalul de an este din nou unul cu emoții pentru Avram Iancu, pentru că acestea sunt ultimele zile în care susținătorii săi îl mai pot vota pentru a deveni Omul Anului 2017. O asociație americană l-a nominalizat la acest capitol într-o listă cu zece sportivi din care doar unul singur va fi declarat câștigător. Voturile, pe care oricine le poate da pe internet după ce își creează un cont de utilizator pe pagina World Open Water Swimming Association (WOWSA) și îl alege pe Iancu, aflat pe poziția a cincea în lista nominalizaților, vor fi contabilizate până la sfârșitul anului. Marele anunț al câștigătorului va fi făcut pe 1 ianuarie 2018.

Iancu a fost inclus în clasamentul cu propuneri după ce a înotat vara aceasta Dunărea de la izvoare până la Marea Neagră fără să aibă costum de protecție.

Pe contul său de Facebook, sportivul i-a îndemnat pe toți cei care i-au fost alături toată vara să îi fie alături și acum și să îl susțină într-un demers inedit. Oricine trebuie să își sacrifice 3-4 minute cât durează crearea contului de utilizator și apoi să îl susțină cu un vot. Iancu mizează și pe voturile gorjenilor, mai ales după ce anul trecut a înotat în barajul de pe Jiu de la Piața Centrală, ocazie cu care a legat numeroase prietenii. În plus, toamna trecută a venit la Târgu Jiu special pentru a se întâlni aici cu președintele Klaus Iohannis, care l-a felicitat pentru performanța sa de a fi primul român care traversează Canalul Mânecii fără costum de protecție.

„Eu am înotat un fluviu! Americanii au făcut o nominalizare istorică pentru România! De tine depinde dacă victoria este de partea noastră”, a scris Iancu pe contul său de Facebook pentru toți cei care s-au declarat mândri de reușitele sale și care acum îl pot răsplăti cu un vot care îl poate ajuta să devină Omul Anului.

Vizualizări: 1,025

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: