Energia, debut cu dreptul

Baschetbaliştii Energiei au debutat cu o victorie în primul meci de campionat. Chiar dacă nu au impresionat în atac, oamenii lui Nikolic s-au apărat excelent şi au reuşit să se impună în faţa Sibiului cu 66 la 56. Cehul Steffel a fost principalul marcator al gorjenilor cu 20 de puncte, urmat de Atanackovic cu 15 şi Darby cu 10. Energia şi-a adjudecat practic victoria din prima repriză, una încheiată în avantaj clar, 39 la 26. Ultima achiziţie a Energiei, Vujacic, a luat loc pe banca de rezerve dar nu a jucat niciun minut. O va face din etapa viitoare, la Miercurea Ciuc.

„Am câștigat un joc foarte, foarte important pentru noi pentru că Sibiul reprezintă o echipă bună, care a câștigat trei meciuri în Cupa României. A fost un meci dificil la un moment dat. Era foarte important să debutăm cu dreptul în campionat.”           Slobodan Nikolic, antrenor Energia Rovinari

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: