Facturile Aparegio Gorj SA pot fi plătite, de acum, în magazinele partenere PayPoint

PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail şi Aparegio Gorj SA, operator regional de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare în judeţul Gorj, anunţă semnarea unui parteneriat privind colectarea plăţilor pentru facturile de apă şi canalizare. Acest contract vine în întâmpinarea nevoilor clienţilor APAREGIO Gorj SA, oferindu-le o metodă modernă de plată şi, totodată, contribuie la consolidarea prezenţei PayPoint în zona Oltenia.

Serviciul se adresează tuturor clienţilor APAREGIO Gorj SA din zonele deservite de furnizor şi este disponibil în magazinele de proximitate care au însemnele PayPoint! Pentru a efectua plata, consumatorul trebuie doar să se prezinte cu factura în cel mai apropiat magazin partener PayPoint, iar comerciantul se ocupă în întregime de efectuarea tranzacţiei. Acesta va scana codul de bare de pe factură, va încasa banii în numerar şi va înmâna consumatorului chitanţa emisă de terminal cu toate detaliile tranzacţiei (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul, etc). Plata prin sistemul PayPoint este sigură şi nu presupune niciun comision suplimentar.

„Suntem bucuroşi să îi anunţăm pe gorjeni că, de acum, îşi pot plăti şi mai multe facturi, cu un singur drum la magazinul lor PayPoint! Le punem la dispoziţie în tot judeţul aproximativ 120 puncte de plată, unde se pot bucura cu încredere de avantajele sistemului PayPoint: siguranţa şi rapiditatea tranzacţiilor, proximitatea şi orarul prelungit al punctelor de plată, posibilitatea de a-şi face cumpărăturile odată cu efectuarea plătii facturilor. Avem toată încrederea în succesul acestui parteneriat şi aşteptăm cu nerăbdare să anunţăm în continuare colaborări care le vor face viaţa mai uşoară!”, a declarat Mugur Dogariu, Managing Director, PayPoint România.

Domnul Traian Pătrăşcoiu, directorul general al APAREGIO Gorj SA, a completat: ”Consecvenţi cu politica noastră de a pune în centrul atenţiei relaţia cu beneficiarii serviciilor societăţii comerciale Aparegio Gorj S.A., continuăm să punem la dispoziţia clienţilor noi modalităţi de plată a facturilor. După parteneriatele încheiate cu băncile comerciale (prin conturi colectoare, direct debit, ATM-uri şi transferuri bancare), astăzi deschidem un nou canal de plată, uşor de folosit şi extrem de simplu de accesat. Prin semnarea parteneriatului cu PayPoint Romania, principalul operator de plăţi în numerar, beneficiarii serviciilor APAREGIO Gorj S.A. au la dispoziţie peste 120 de ”casierii” pe teritoriul judeţului unde îşi pot achita facturile de apă.

Începând de astăzi în toate magazinele cu însemnul PayPoint se pot efectua plăţile facturilor noastre cu minim de efort, operaţiile de tranzacţionare făcându-se de către comercianţi. Această nouă modalitate de plată se adresează în special segmentelor de clienţi persoane fizice şi asociaţii de proprietari, dar şi societăţilor comerciale care îşi achită facturile cu numerar. Sperăm ca rezultatul eforturilor noastre să se oglindească în creşterea substanţială a ratei de colectare a facturilor”.

Serviciile PayPoint sunt o modalitate convenabilă, simplă, sigură şi rapidă de plată a contravalorii rovinietei, a facturilor de utilităţi, a celor emise de operatorii de telefonie, internet şi cablu sau a ratelor; PayPoint permite şi încărcarea electronică a cartelelor telefonice şi efectuarea transferurilor de bani interne şi internaţionale, în magazinele selectate.

Vizualizări: 314

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: