Fermele de pui din Târgu Jiu, redeschise în martie. Sute de gorjeni vor fi angajaţi

Fermele de pui din Târgu Jiu ale fostei societăţi Avicola vor fi redeschise la începutul anului viitor. Societatea Avicarvil din Vâlcea, cea care a cumpărat activele Avicola, va începe în curând lucrările de reabilitare a vechilor hale. Investitorul vrea să redeschidă inclusiv abatorul. Din acest motiv, circa 700 de gorjeni vor fi recrutaţi, selecţii urmând să aibă loc în curând.

Activele Avicola au fost vândute de lichidatorul judiciar către Avicarvil Vâlcea, o firmă din grupul La Provincia, care ar vrea să repună pe picioare aceste ferme de pui cu tradiţie. Jumătate din hale sunt de multă vreme în conservare, iar investitorul vrea să redeschidă cel puţin cinci dintre cele şapte hale existente. Inclusiv cea de la Scoarţa. Intenţia noilor proprietari ar fi să ajungă undeva la 10 milioane de capete de pui în primul an de funcţionare. Investiţia va fi realizată cu bani contractaţi de la bănci, dar şi din surse proprii.

„Finalul lucrărilor ar fi undeva în luna martie. Suntem condiţionaţi şi de nişte termene cu APIA, cu subvenţiile. În România se iau subvenţii pentru creşterea păsărilor. Deocamdată facem curăţenie la ferme, suntem în negocieri cu constructorii. Trebuie să iasă autorizaţiile. Ne cam ţin în loc     chestiile acestea. Dacă dăm drumul la fermele de acolo, devenim mai mari, numărul 2 în ţară la carnea de pui. Investiţiile o să ajungă la 15 milioane de euro”, a declarat Tiberiu Berbece, directorul societăţii Avicarvil.

Tranzacţie de 4 milioane euro

Pentru a putea repune în funcţiune fermele de pui, cei de la Avicarvil vor avea nevoie şi de o mulţime de avize, inclusiv de o autorizaţie de la Direcţia Sanitar Veterinară Gorj. „Cei de la Avicarvil Vâlcea au venit la noi, am fost la faţa locului, le-am spus ce au de făcut. Vor să deschidă fermele, inclusiv abatorul”, a precizat Nicolae Călescu, şeful DSV Gorj.  

„Tranzacţia a fost la 4 milioane de euro, exclusiv TVA”, a declarat lichidatorul judiciar Emanoil Ciobanu, de la societatea Consulting Company. 

Se pot depune CV-uri

Avicarvil a preluat de la lichidatorul judiciar şi cei 18 salariaţi care mai lucrau la ferme. Au în plan să organizeze selecţii de personal în următoarea perioadă. „Personalul îl vom recruta din zonă. Cât de curând o să începem recrutările. O parte din personalul principal pe care o să îl avem o să îl aducem la Vâlcea, să lucreze cu noi o perioadă, să înveţe, urmând ca din martie să ajungem la organizarea completă, cu 600-700 de persoane. Avem deja oameni acolo. Cei care doresc să lucreze la noi pot depune CV-urile”, a explicat directorul Tiberiu Berbece.

Complexul Avicola Târgu Jiu a fost construit şi dat în folosinţă la începutul anilor 70. Complexul a fost privatizat în 2001, fiind preluat de o firmă care a vândut activele după numai un an către compania Avi Instant, deţinută de mai multe persoane de origine irakiană.

Vizualizări: 8,226

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: