Flavius Stoican, noul antrenor de la noua echipă Pandurii

Noua echipă Pandurii, aflată în faza de reconstrucţie la Târgu Jiu, are de miercuri, 11 ianuarie, un nou antrenor în persoana lui Flavius Stoican. Fostul dinamovist a fost prezentat oficial de administratorul special Marin Golea şi de directorul sportiv al clubului, Robert Bălăeţ, după ce, de dimineaţă, a condus deja primul antrenament al jucătorilor.

Noul antrenor a recunoscut că vine la Târgu Jiu în condiţiile în care doar Marin Condescu l-a încurajat să facă acest lucru. În rest, toţi prietenii, inclusiv soţia, l-au întrebat pe Stoican de ce ar merge undeva unde nu mai există decât probleme şi datorii. Speranţa lui Condescu că poate salva echipa de la un dezastru previzibil pare să fi fost singura care să fi înclinat balanţa şi să-l fi făcut pe Stoican să accepte salariul mic de antrenor la Târgu Jiu.

„Nicio persoană nu m-a încurajat să vin la Târgu Jiu în afară de domnul Condescu. Acum am discutat cu domnii Bălăeț și Golea. Discut cu colegii mei din afară și mă întreabă unde mă duc la Pandurii, că sunt vai mama lor. Uite că mă duc. Mi-au zis că îmi dau ei 1000 de euro. Vrem milioane? O să am și bani, și dacă ai și milioane, tot cu o mână mănânci, nu cu două. (…) Cred că putem face treabă. Am stat de vorbă cu foști colegi de-ai mei care mă întrebau unde plec. Și soția mă întreba cum de plec de acasă pe salarii de 1500 de euro. Nu mai mă interesează banii. Toată lumea ne dă retrogradați. Nu sunt jucători, situație grea, ninsoare, stadion, supărări, tristețe, asta e realitatea, dar și dacă ne iese…”, a spus Stoican pe un ton destul de optimist.

 Antrenor: Plecăm de la eşec

Stoican a menţionat că salvarea de la retrogradare reprezintă principalul obiectiv pe care îl are cu echipa în următoarele meciuri din primăvară. Ar fi şi culmea ca la un stadion nou, de peste 20 de milioane de euro, echipa să evolueze în liga secundă sau chiar să nu mai existe. „Știu ce pot, mă bucur că sunt oameni aproape de mine. Marea majoritate a echipelor au experienţă, un lot închegat, jucători cu nume și pleacă cu un avantaj. Pentru noi totul este că plecăm de la eșec. Orice facem în plus e un bonus. Jucătorii nu au decât de câștigat. (…) Primul obiectiv al nostru e să scăpăm de la retrogradare. Știu la ce m-am înhămat. Pentru cei mai mulți primează banul. Și eu aș vrea elicoptere, mașini, dar hai să mai și muncim. Știu că nu m-am dat deoparte. Am avut o discuție cu dl Grigoraș și mi-a spus că e o perioadă foarte grea. Știu și i-am spus că merg înainte. (…) Cine va rămâne aici știe la ce înhamă. Dacă batem avem 1000 de euro, adică 40 și ceva de milioane vechi nu sunt bani puțini. Și eu când am fost fotbalist am câștigat bani buni, dar nu în România. Să fim noi buni aici și plecăm afară și câștigăm mulți bani. Vreau să fie și un semnal pentru mulți jucători care stau pe bară”, mai spune Stoican.

 E de loc din Severin

Originar din Drobeta Turnu Severin, noul antrenor de la Pandurii speră ca de acum încolo echipa pe care o antrenează să aibă mai mulți suporteri pe stadionul pe care joacă. Flavius Stoican a vorbit cu mâhnire despre cât de mult țin mehedințenii cu Steaua sau cu Dinamo atunci când vin să joace cu Pandurii la Severin, el sperând ca măcar de acum încolo lucrurile să se schimbe. „Mă mândresc că avem în orașul meu natal un stadion așa frumos, la Drobeta Turnu Severin. M-aș bucura ca lumea să vină alături de echipă. Am fost la meciurile echipei când jucam cu Steaua și Dinamo și oamenii, spre surprinderea mea, țineau cu ceilalți, nu cu oltenii. Sunt oltean și aș vrea ca toți oltenii să vină și să ne încurajeze pe noi. Jucătorii au nevoie de încurajările mele și ale publicului”, mai declară noul antrenor de la Pandurii.

Vizualizări: 728

Trimite pe WhatsApp
comments powered by Disqus

Alte articole din Sport:

Citește și: