Ginecologul Pătrășcoiu nu mai vrea să fie șef de secție. Concurs!

Două posturi de șef de secție au fost scoase la concurs la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Secțiile pentru care conducerea unității organizează selecție de șefi sunt de Obstetrică - Ginecologie și Chirurgie II. Posturile sunt în prezent ocupate interimar. Unul dintre actualii șefi de secție a anunțat că nu va mai candida la acest concurs. Este vorba de ginecologul Dumitru Pătrăşcoiu.

Concursul pentru desenarea celor doi șefi de secție va avea loc peste circa o lună. La Obstetrică - Ginecologie este șef medicul Dumitru Pătrășcoiu, care a declarat că nu va mai candida, dar că îl susţine pe doctorul Tetileanu pentru acest post. "Nu, nu candidez. Nu mai vreau. Credeți că e o fericire? Mi-e de ajuns. Am și eu o vârstă, o inimă. E foarte greu să conduci o secție. Doctorul Tetileanu este cel mai potrivit să conducă secția, îl susțin", a declarat medicul Dumitru Pătrășcoiu. Cel susținut de actualul șef al secției Obstetrică - Ginecologie, medicul Adrian Tetileanu, a explicat că până acum nu a luat până acum o decizie în ceea ce privește o posibilă candidatură. "Nu știu deocamdată. Nu exclud o candidatură dar nu știu deocamdată. Urmează să iau o decizie în acest sens", a spus medicul Adrian Tetileanu. Interesată ar fi şi Diana Angheloiu, venită recent la această secție. În ceea ce privește secția Chirurgie II, aceasta este condusă interimar de medicul Claudiu Soare. Chirurgul șef spune că nu a luat încă o decizie în ceea ce privește o posibilă candidatură. "Nu m-am hotărât încă la treaba asta, știu că mai este timp, vreo o săptămână ca să iau o decizie. Deocamdată depinde de multe lucruri, au fost și zilele acestea libere și nu m-am gândit la treaba asta", a explicat medicul Claudiu Soare. Un alt posibil candidat la funcția de șef de secție la Chirurgie II ar putea fi medicul chirurg Valentin Neagu.

Vizualizări: 6,554

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: