Gorjul, promovat la Bucureşti şi Varşovia

Judeţul Gorj va fi promovat la Târgul de Turism de la Bucureşti, care va debuta joi. În programul acţiunilor de promovarea sunt incluse demonstraţii ale meşterilor populari, precum şi spectacole susţinute de Ansamblul „Doina Gorjului” şi Ansamblul „Maria Lătăreţu”. Săptămâna viitoare, judeţul nostru va participa şi la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia, alături de Negreşti-Oaş, o zonă cu tradiţie a ţării.

Tradiţii, dar şi meşteşuguri din zona Gorjului vor fi prezentate la Târgul de Turism de la Bucureşti, care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni. „Judeţul nostru va fi prezent, ca de fiecare dată, cu proiectul „Redescoperă Gorjul”. În cadrul standului se vor organiza demonstraţii de meşteşuguri populare gorjeneşti, iar alături de acestea va fi prezent şi Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, care are mai multe momente artistice, pe scena oficială, în ziua deschiderii târgului. În zilele următoare va fi prezent şi Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă”, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean.
Gorjul va fi promovat şi la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia, care va avea loc săptămâna viitoare. „În standul României a fost invitat judeţul Gorj, alături de Negreşti-Oaş, o altă zonă cu tradiţii puternice. Vom avea o seară de gală, de prezentare a tradiţiilor, vom organiza momente de obiceiuri de iarnă gorjeneşti, precum şi materiale de promovarea turistică pentru obiectivele cele mai importante”, a precizat Paloş.
Autorităţile judeţului speră ca, prin participarea la aceste târguri, să crească numărul de turişti în Gorj.

Vizualizări: 783

Trimite pe WhatsApp
comments powered by Disqus

Alte articole din Călătorii:

Citește și: