Greblă a revenit de la Nicosia

Preşedintele Comisiei Juridice din Senatul României a revenit la Târgu Jiu, după ce, zilele trecute a reprezentat ţara la o întâlnire internaţională ce a avut loc în capitala Ciprului. Aici au fost prezenţi omologi ai lui Toni Greblă din toate ţările Uniunii Europene, tema discuţiilor vizând sistemul european comun de azil. „S-a vorbit despre nevoia de solidaritate. Statele membre care, din punct de vedere geografic, sunt plasate în centrul Europei, trebuie să recunoască faptul că statele de la frontierele UE apăra atât graniţele proprii cât şi frontierele UE. Zece dintre statele membre UE primesc 90% sau, uneori, chiar mai mult de 90% din solicitanţii de azil care vin în Europa, ceea ce înseamnă că 17 ţări europene nu fac nimic sau foarte puţin”, a precizat Greblă, la revenirea acasă.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: