Grevă în primăriile din Gorj. Vladimir, prima pe listă!

Se anunţă proteste mari în administraţia publică locală din judeţul Gorj. Funcţionarii din primării sunt nemulţumiţi de noua lege a salarizării unitare. Prima instituţie care a dat startul protestelor a fost Primăria Vladimir, salariaţii fiind vineri în grevă. La Cărbuneşti a fost grevă japoneză, angajaţii purtând banderole albe, fără a întrerupe lucrul.

Toţi cei 14 salariaţi ai Primăriei Vladimir au fost vineri în grevă, nemulţumiţi fiind de legea unică de salarizare care permite aleşilor locali să le stabilească salariile după bunul lor plac.  Ori asta este nedrept, spun oamenii. „Au lăsat salariile noastre să fie stabilite de Consiliul Local în cuantum de 35% din ce adunăm noi la bugetul local. Noi nu avem treabă de salariile primarilor şi viceprimarilor, dar noi suntem ingineri, economişti, nu poţi să ne laşi la dispoziţia consilierilor, nici măcar a primarului. De ce să ne stabilească nouă Consiliul Local salariile? Noi suntem angajaţi în aparatul de specialitate al primarului”, a declarat Gheorghe Botu, liderul Sindicatului Liber al Funcţionarilor Publici din Primăria Vladimir.

Protest şi la Cărbuneşti

Proteste ceva mai moderate au avut loc şi la Primăria Târgu Cărbuneşti. Aici, funcţionarii au muncit cu banderole albe la braţ. „În acest an de când sunt la conducere am întâlnit fel şi fel de situaţii în care unii erau nemulţumiţi pentru că ei considerau că muncesc mai mult şi atunci cred că este un lucru firesc ca în fiecare an ordonatorul de credite să propună salarizarea Consiliului Local”, a declarat Dănuţ Birău, primarul din Târgu Cărbuneşti. 

Ameninţă cu greva generală

În cazul în care nu se revine asupra legii, funcţionarii din toate primăriile judeţului vor face proteste. „De marţi încolo vom face şi alte proteste, grevă generală, grevă japoneză, o să facem demersuri către toţi aleşii în Parlament din Gorj să ne ducă revendicările noastre, că noi nu vrem să fie promulgat proiectul legii unice de salarizare în forma actuală”, a mai spus Gheorghe Botu, lider de sindicat.

Pe parcursul grevei de vineri, funcţionarii publici de la Vladimir nu au înregistrat şi eliberat documente.

Vizualizări: 3,246

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: