Haioșii din sala de cinema

Am fost la cinema și am nimerit lângă haioșii din sală. Mereu e veste proastă când nimerești lângă haioșii din sală, chiar și să nimerești lângă grașii din sală este preferabil.

Haioșii sunt băieții ăia de 20-30 de ani care vin la film în grup, fără fete, și cred că, cine știe, vor pleca de acolo cu fete sau măcar cu niște numere de telefon dacă vorbesc tot filmul cu voce tare și fac observații de neam prost de genul „Adaug-o pe Facebook, băăă!”. Sau glumițe între ei. Sau observații pertinente despre fiecare actor din film și unde știu ei că a mai jucat, așa că simt nevoia să îi spună biografia cu voce tare.

Haioșii din sală nu doar că-ți strică filmul, starea, cheful și ziua. Haioșii îți scad încrederea în evoluție și într-un viitor luminos al vieții pe Pământ. Pentru că au plătit și ei bilet, e greu să lupți împotriva lor, singura metodă eficientă descoperită de știință până acum fiind să-i dai cel puțin unuia un pumn în cap. Dacă nu te simți în stare să-i pedepsești fizic, așadar, mai bine nu te apuci. Orice adresare verbală, indiferent că încerci pe partea agresivă sau pe aia politicoasă, nu va face decât să sporească haioșenia și să te transforme și pe tine în alt personaj pe care ceilalți îl urăsc la cinema: instigatorul de haioși din sală, acel om care, pentru că nu are un bun autocontrol, îi provoacă pe haioși și strică definitiv filmul tuturor, pentru că invariabil începe un schimb de replici care va produce multe victime nevinovate.

PS - dacă la un film te uiți în jur și nu vezi nici urmă de haioșii din sală, ai face bine să-ți admiți cu onestitate că haiosul din sală ești chiar tu. Eu sunt de multe ori haiosul din sală, dar măcar eu am avantajul ca, de obicei, CHIAR ZIC glume bune. Cum ar veni, deja intru la altă categorie: bufonul din sală. Pe ăsta măcar nu se supără nimeni, că nimeni nu se poate supăra pe cineva care-l face să râdă.

Vizualizări: 283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: