Hanu: Sunt proști cei care cred că vreau să fiu vicepreședinte

Primarul în funcție al municipiului Motru, Dorin Hanu, se află pe lista de consilieri județeni a PSD Gorj, dar spune că nu vizează una dintre cele două funcții de vicepreședinte al Consiliului Județean, așa cum se vehiculează. Mai mult, cei care au lansat această variantă sunt proști, spune el. Edilul a spus că primarii din zonă i-au cerut să-și încerce norocul pentru o astfel de poziție, dar că nu este interesat.    

Reporter: Sunteți pe lista de consilieri județeni a PSD Gorj. Ce v-a determinat să optați pentru o astfel de poziție și să renunțați la primărie? 

Dorin Hanu: Am avut o datorie morală față de domnul Ion Călinoiu. M-a rugat să mă duc pe lista de consilieri județeni. Și pentru că m-a rugat i-am spus că pentru dumnealui fac chestia aceasta, pentru că m-a ajutat timp de 12 ani. M-a ajutat în toată această perioadă să implementez proiectele. A fost de nenumărate ori cu mine la București pentru accesare de fonduri, pentru proiecte europene pentru tot fel de chestii, care mai de care mai importante. Eu am vrut să renunț la tot, la toate funcțiile, dar i-am spus, pentru că pentru dumnealui nu e nicio problemă.    

Rep.: Se vehiculează că vizați o funcție de vicepreședinte al Consiliului Județean. Este adevărat?

D.H.: Sunt proști. Nu mă interesează nicio funcție, îmi ajunge. Voi fi consilier județean patru ani și vom vedea ce se întâmplă. O să mă duc la minerit, voi sta câteva luni și voi ieși la pensie. Sunt numai și numai speculații de toate tipurile. Nu mi s-a propus de către conducerea partidului așa ceva. Primarii din zona Motru m-au contactat și mi-au spus că le-ar face o plăcere deosebită dacă m-aș băga să fiu vicepreședinte, că ar avea și ei la cine să meargă. Dar și ceilalți primari. Am avut o cotă bună la primari. M-au apreciat, dar nici nu se pune problema.

Rep.: Pe ce loc vă aflați pe lista de consilieri județeni?

D.H.: Sunt pe locul 9. Având în vedere câți consilieri județeni a luat PSD până acum, este un loc de pe care s-ar putea să ies consilier județean. 

Rep.: Se mai pune în discuție și retragerea lui Ion Călinoiu de la Consiliul Județean. În aceste condiții, cu cine credeți că ați face mai bine echipă, cu Ciprian Florescu sau cu Cosmin Popescu? 

D.H.: Chiar asemenea intimități nu am cu domnul Călinoiu. Cât despre Ciprian Florescu și Cosmin Popescu, aș colabora bine cu amândoi. Amândoi sunt valoroși. Nu am vreo opțiune.

Vizualizări: 1,366

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: