„Hoarda uselistă” a distrus două corturi PP-DD

„USL Gorj a apăsat butonul roşu de panică”, susţine PP-DD Gorj într-un comunicat de presă dat ieri publicităţii. Partidul lui Dan Diaconescu susţine că cei de la USL s-au speriat de creşterea în sondaje a contracandidatului său, astfel că presiunile şi abuzurile la adresa lor s-au înmulţit. „În faţa cortegiului uselist, condus de Victor Ponta  în Târgu Jiu, au fost trimise echipe speciale în tot oraşul, toate afişele fiind rupte şi peste ele lipite cele ale USL. Şi abuzurile au continuat. Fiecare comerciant din Piaţa 9 Mai a fost amendat cu suma de 5 milioane lei, doar pentru că a stat de vorbă cu Dan Diaconescu”, se arată în comunicat.

Acuzele nu se opresc aici. Cei de la PP-DD susţin că „hoarda uselistă a lui Victor Ponta”, adică „o echipă de romi, condusă de Nelu Pavel”, ar fi distrus două corturi de campanie ale partidului lui Dan Diaconescu. Pavel nu a putut fi contactat pentru a comenta noua acuzaţie care i-a fost adusă. (M.M.)

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: