„Hotel” pentru cei trecuți în neființă, în cimitirul din Târgu Jiu

„Moda” cavourilor-vile se extinde și la Târgu Jiu. În cimitirul din municipiu sunt în construcție câteva astfel de cavouri. Pentru toate s-au obținut autorizații, însă unele depășesc gardul cimitirului, iar oamenii simpli rămân muți de uimire la vederea impozantelor cavouri. În timp ce la Piștești, morții sunt ținuți la suprafață, autoritățile din Târgu Jiu spun că, aici, lucrurile nu vor sta la fel.

Mai mulți târgujieni înstăriți ridică vile până și în cimitir pentru a nu trece neobservați nici după ce mor. Pentru o viață de apoi cât mai confortabilă, aceștia își construiesc cavouri uriașe încă din timpul vieții. O persoană a început construcția unui cavou care, judecând după cum arată, va avea drept scop punerea sicrielor pe mai multe nivele, la suprafața solului.

„Nu se vor face înhumări la etaj”

Construcția respectivă are dimensiunile unei mici garsoniere. Încăperea a fost compartimentată pe mai multe nivele. Astfel, numai pe o parte ar intra cinci sicrie și asta doar la suprafața solului. Pardoseala este cimentată. Cei de la Edilitara, care au în grijă cimitirul, spun că solicitantul are autorizațiile necesare, dar că nu va putea vreodată să înhumeze la suprafața solului. „Nu se pune problema de a face înhumări la etaj. Construcțiile supraterane tip cavou au alt regim aici. Înmormântările se fac tot subteran. Toate aceste construcții, cel puțin din 2015, toate au autorizație de construire. O să facem o intervenție către Consiliul Local să mai reevaluăm regulamentul de funcționare a cimitirului. Dacă găsim înțelegere, voi propune să nu se mai poată construi asemenea cavouri. Să rămânem la lucrări supraterane de maximum 90 de centimetri înălțime”, a explicat Alexandru Zaharia, directorul societății Edilitara.

Și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj spun că înhumarea la suprafața pământului nu este legală. „Legislația noastră prevede norme privind amplasarea cimitirelor și înhumarea la 2 metri sub pământ. Nu se poate. Nu este legal. Noi nu vom da avizul în astfel de situații”, a explicat Elena Sfârlează, directorul adjunct al DSP Gorj.          

Târgujienii nu văd cu ochi buni noile construcții care răsar în cimitir. „Se exagerează. Vor să arate că sunt extraordinari și nu e bine”, a spus un târgujian. „Nu s-a pomenit așa mastodonți să te usuci la o broască la soare. Cum să-ți pui morții la etaj!?”, s-a întrebat o localnică.

Galerie foto




Vizualizări: 3,510

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: