Iencsi: Mi-aș fi dorit la primul meci o echipă mai slab cotată

Pandurii Târgu Jiu va juca sâmbătă la Motru primul meci acasă, cu Chindia Târgoviște. Echipa revine în Gorj după doi ani în care a jucat meciurile de pe teren propriu la Severin, astfel că așteaptă ca suporterii să-i fie alături. Antrenorul Adrian Iencsi spune despre adversarul de sâmbătă că este cea mai omogenă echipă din Liga a II-a.

„Chindia este cea mai experimentată echipă de Liga a doua, foarte puternică, este un fel de Astra a Ligii I, fosta Astra. Mi-aș fi dorit la primul meci o echipă mai slab cotată”, a spus Adrian Iencsi la prima conferință de presă în calitate de antrenor principal la Pandurii. În schimb, echipa gorjeană ar putea candida la titlul de echipa cea mai lipsită de omogenitate.

Iencsi este al treilea antrenor de la Pandurii în această vară. Interesant este că și Pandurii este a treia echipă la care ajunge Iencsi în aceeași perioadă. Antrenorul a explicat că își dorește stabilitate și rezultate bune, acesta fiind visul oricărui antrenor.  „Chiar și în această situație grea a pandurilor sper să am continuitate, să am rezultate, dar toată lumea, toți suporterii, trebuie să înțeleagă că este foarte greu”, a spus Iencsi. Acesta a explicat că a plecat de la Craiova, unde era secund, la Dunărea Călărași, considerând că menirea lui este să fie antrenor principal. Iencsi recunoaște că are ambiții mari, să antreneze în Liga I și în Europa, dar știe că pentru el drumul e mai lung și că trebuie să muncească mult să ajungă acolo.

Antrenorul știe situația dificilă de la Pandurii, recunoaște că are probleme în a definitiva lotul și primul 11, dar este optimist. „Este cea mai delicată situație, dar Pandurii este un nume, sunt într-un oraș minunat, asta mă face să muncesc cu plăcere”, a spus Iencsi.

Jucătorul Răzvan Stanca spune că echipa lui, Pandurii, nu este favorită în meciul cu Chindia, deși așa ar trebui dacă ne luăm după renumele echipei. „Ne așteaptă un meci greu, Chindia este o echipă omogenă, joacă de mult timp împreună. Toți ne dorim să demonstrăm că avem valoare. Suntem mulți jucători noi, nu suntem favoriți. În liga a II-a sunt rezultate surpriză”.

Vizualizări: 1,202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: