Închisoare pentru părinții francezi care pun poze cu copiii pe Internet

Adolescenţii sunt des criticaţi pentru comportamentul lor online, iar părinţii scapă nepedepsiţi. Nu și în Franța! Părinţii francezi ar putea fi amendați dacă postează poze cu copiii lor pe reţelele sociale. Aceştia pot face chiar şi închisoare, au explicat autorităţile franceze. 

Părinţii francezi au fost averizaţi de autorități să nu mai posteze fotografii cu copiii lor pe Internet, motivând că cei mici, odată ajunşi la maturitate, i-ar putea da în judecată pentru că le-au încălcat dreptul la intimitate şi le-au pus în pericol siguranţa, drepturi existente în legislaţia franceză, scrie Le Figaro. Conform legilor Franţei, părinţii pot fi pedepsiţi cu severitate, amenzile de care sunt pasibili ridicându-se la 45.000 de euro. Aceştia pot face chiar şi până la un an de închisoare, dacă se dovedeşte că au publicat detalii intime privind viaţa altor persoane, inclusiv a copiilor, fără voia acestora. Poliţia franceză a avertizat părinţii și în legătură cu pedofilii care îşi aleg victimele după ce au văzut poze cu copii pe internet. Unii părinţi au fost chiar somaţi de oamenii legii să şteargă fotografiile cu cei mici de pe reţelele sociale, vizate fiind pozele în care micuţii apar dezbrăcaţi. Poliţia franceză a avertizat părinţii în legătură cu pedofilii care îşi aleg uneori victimele după ce au văzut poze cu copii pe internet, unii fiind obligați să șteargă fotografiile în care cei mici apar dezbrăcaţi.

Vizualizări: 1,837

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: