INCREDIBIL: A tăiat ilegal o pădure şi s-a ales cu „avertisment scris”

Zeci de arbori au fost tăiaţi ilegal de o firmă de exploatare a materialului lemnos, care s-a ales drept pedeapsă doar cu un avertisment. Ce-i drept, un avertisment scris, după cum a povestit revoltat primarul de la Schela, Aristide Şerbănescu. Pădurea aparţine Obştii Hărăborul Valea Mică, iar unele surse susţin că preşedintele obştii ar fi angajat al firmei Vaseuro Forest, iar exploatarea ilegală s-ar fi făcut la mica înţelegere. Altfel nu se explică de ce o firmă care exploatează ilegal câştigă apoi o licitaţie, din nou taie mai mult decât are dreptul, iar autorităţile nu fac nimic pentru a opri jaful.

Un expert în domeniul silvic va merge astăzi în comuna Schela pentru a calcula prejudiciile produse de o firmă din Târgu-Jiu,  Vaseuro Forest SRL. Potrivit primarului Aristide Şerbănescu, firma a prejudiciat Obştea Hărăborul Valea Mică, din comuna Schela, cu aproximativ 400 de milioane de lei vechi. Acesta a sesizat atât Poliţia cât şi Parchetul Gorj.

Primarul din Schela: „Au făcut măcel!”

Firma Vaseuro Forest are state vechi în pădurile de la Schela. Potrivit primarului Aristide Şerbănescu, în septembrie 2009 firma a luat 350 de metri cubi de lemn de la obşte, fără  să aibă autorizaţie de exploatare. „Este cauză penală, însă toată lumea a închis ochii şi a pedepsit firma numai cu un avertisment scris”, a spus primarul din Schela. De fapt, a fost mai mult decât atât, tot primarul spunând că firma a fost „pedepsită” primind drept legal de exploatare, după ce a făcut jaf. Bineînţeles că jaful a continuat în paralel cu exploatarea legală, după cum povesteşte primarul Şerbănescu. „Ca să motiveze firma pentru ce a făcut în septembrie, în decembrie i s-a dat drept de exploatare pentru 750 metri cubi, dar şi atunci a exploatat 100 metri cubi fără marcaj. Toate astea mi le-a spus administratorul obştii. Eu am anunţat superiorii, poliţia şi parchetul şi s-a făcut o anchetă la faţa locului”, a explicat primarul din Schela.

Aristide Şerbănescu are informaţii potrivit cărora preşedintele Obştii era angajat la firma care a exploatat pădurea: „Ei încurcă noţiunea de a administra pădurea cu noţiunea de a poseda pădurea. Pădurea nu e proprietatea obştii, e doar în administrare, pădurea este a oamenilor. Mai mult decât atât, ei nici nu au curăţat zona unde au defrişat pur şi simplu. Au făcut măcel aici. Au luat ce le-a trebuit, iar resturile le-au lăsat aici. Când au coborât cu lemnele au mai rupt şi alţi arbori sau le-au lăsat împrăştiate pe drum. Toate crengile astea aveau obligaţia să le strângă nu să le lase aruncate prin pădure”.

Prejudiciul este estimat la 400 de milioane

Inspectoratul Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Râmnicu Vâlcea s-a deplasat la faţa locului şi a constatat numeroase nereguli, iar valoarea pagubei produse de firma din Târgu Jiu este de aproximativ 400 de milioane lei vechi, drept pentru care dosarul a fost înaintat parchetului. „Da, într-adevăr noi ne-am deplasat la faţa locului şi am stabilit valoarea prejudiciului. Au fost 75 de arbori tăiaţi ilegal. Valoare prejudiciului este de aproximativ 400 de milioane de lei vechi. Este atât de mare pentru că arborii tăiaţi fac parte dintr-o grupă unde preţul pe lemn este mult mai mare. Au fost găsite şi alte nereguli care s-au lăsat cu amenzi, avertismente, chiar şi destituiri dacă nu mă înşel, iar actele şi documentaţia făcute de noi la faţa locului au fost trimise Parchetului pentru că aici este vorba de o infracţiune”, a declarat Călin Croitoru, directorul coordonator al ITRSV Vâlcea.

Şeful obştii dă vina pe pădurar

Preşedintele Obştii, Cristian Roşianu, dă vina pe pădurar. Roşianu consideră că pădurarul a greşit că nu a explicat corect firmei unde este zona pe care trebuie să o exploateze. „Este dosarul la parchet. De fapt nu ştiu dacă este tocmai vorba de un furt. Eu nu cred că firma asta putea să fure atâta lemn. Vreau să vă spun că locul unde firma avea de exploatat este foarte aproape de locul unde au fost tăiaţi arborii aceia. Eu cred că pădurarul nu i-a îndrumat bine sau ei au greşit, sau poate chiar pădurarul le-a arătat locul ăla. Pot să vă spun că pe acei pomi erau trecute nişte numere pentru că acolo este în desfăşurare un proiect de însămânţare naturală a solului pentru împădurirea zonei. Eu cred că s-a făcut o greşeală. Poate au văzut numerele şi au crezut că sunt marcaţi. Oricum dosarul este la Parchet şi ancheta este în desfăşurare”. Pădurarul nu a putut fi găsit pentru a-şi spune punctul de vedere.

Surse neoficiale susţin că preşedintele Obştii, Cristian Roşianu, ar fi angajat la firma care a exploatat materialul lemnos în zona respectivă. Mai mult decât atât, şi pădurarul deţine funcţia de casier al obştii, iar sediul acesteia este chiar la el acasă. Aceleaşi surse mai spun că utilajul folosit de firma respectivă pentru tăierea materialului lemnos este al pădurarului. Ca şi cum asta nu ar fi suficient, Obştea nu a luat de la firmă nicio garanţie şi nici până acum nu şi-a recuperat banii pe lemnele vândute.

Vizualizări: 228

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: