Investiţii majore la spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu

Consiliul Judeţean Gorj va demara o serie de investiţii la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, clădirea de pe strada Tudor Vladmirescu, în perioada imediat următoare. Cele mai importante sunt extinderea Secţiei Ortopedie şi reabilitarea termică a acestui spital. De asemenea, vor fi alocate fonduri pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale. În prima jumătate a acestui an vor fi montate sisteme de avertizare la paturile bolnavilor, atât la spitalul de pe strada Progresului, cât şi la cel de pe strada Tudor Vladimirescu.

Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că extinderea Secţiei Ortopedie şi reabilitarea termică a spitalului de pe strada Tudor Vladimirescu sunt principalele obiective pentru acest an, în sănătatea gorjeană: „Avem în executare proiectul de extindere a Secţiei Ortopedie. Banii sunt aprobaţi şi sper ca, în această lună, să avem proiectul tehnic şi să demarăm procedura de licitaţie pentru această lucrare care este importantă şi necesară pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu”, a declarat Cosmin Popescu. În acest sens, a fost aprobată o hotărâre de Consiliu Judeţean, încă de la sfârşitul anului trecut, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 787.557 mii de lei.
Potrivit expunerii de motive, Secţia Ortopedie este insuficientă ca şi spaţiu de spitalizare a bolnavilor, fiind situată pe un coridor de trecere între două corpuri de clădire ale spitalului, care sunt deservite de un singur lift, secţia fiind astfel tranzitată de către personalul medical, bolnavi şi aparţinători din cadrul altor secţii, fără a exista un circuit corespunzător. În prezent, în cadrul acestei secţii nu există saloane septice şi aseptice, pentru izolarea corespunzătoare a bolnavilor, sală de pansamente septice precum şi salon postoperator cu monitorizare permanentă a pacienţilor operaţi. De asemenea, nu există o izolare completă a blocului operator de restul secţiei, astfel încât personalul sanitar din blocul operator să nu interfereze cu restul personalului din secţie.

Spitalul, reabilitat termic
Şeful judeţului spune că, în acest an, va fi reabilitat termic spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu. Valoarea acestei investiţii se ridică la suma de 21.274,699 mii de lei. „Prin bugetul propriu al judeţului Gorj pentru anul 2016, au fost alocate fondurile necesare achiziţionării serviciilor de proiectare pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – locaţia str. Tudor Vladimirescu”. Odată publicat ghidul pe Programul Operaţional Regional în domeniul Sănătăţii, depunem şi acest proiect”, a declarat Cosmin Popescu.
Consiliul Judeţean continuă şi investiţiile privind dotarea cu aparatură şi echipamente medicale a Spitalului Judeţean Târgu Jiu. „În urma discuţiilor cu cadrele medicale, am demarat procedura de achiziţie a instrumentarului medical. În primul trimestru al anului 2017 vom finaliza amenajarea saloanelor de urgenţă din strada Progresului. De asemenea, vom finaliza reparaţiile la Spitalul Dobrița, lucrările fiind în grafic”, a precizat Cosmin Popescu.

Vizualizări: 1,385

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: