Işfan: Sunt suficienţi bani pentru salariile angajaţilor din învăţământ

Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a declarat miercuri că scandalul sporurilor pentru condiţii vătămătoare încasat de directorii şi contabilii din şcoli s-a mai diminuat, însă primarii şi directorii se fac în continuare responsabili.

„Sper să se rezolve, eu am spus tot timpul şi o să spun mereu, ordonatorul principal de credite, adică primarul localităţii şi ordonatorul terţiar, adică directorul de şcoală, sunt direct răspunzători de modul în care cheltuiesc banul şcolii. Luna aceasta toată lumea, toţi angajaţii din învăţământ au primit salariile la timp şi le vor primi în continuare”, a spus Ion Işfan, şeful ISJ Gorj.

Acesta a ţinut să adauge că nu se pune problema ca profesorii să rămână fără salarii spre sfârşitul anului, declarând că sunt bani suficienţi. „Din calculele pe care le-am făcut eu sunt suficienţi bani de salarii pentru tot anul 2017. Practic, nu vor fi probleme cu salariile angajaţilor din învăţământ şi datorită măsurilor pe care le-a luat Inspectoratul Şcolar, cât şi inspectorul şcolar general”, a mai spus Ion Işfan, şeful ISJ Gorj.

Vizualizări: 618

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: