Khraibani ar putea reveni în fruntea spitalului din Motru

Camelia Khraibani ar putea reveni în fruntea spitalului din municipiul Motru dacă nu va câștiga un nou mandat de parlamentar. Înainte de a fi deputat, a condus unitatea spitalicească, în baza unui concurs, și i-au mai rămas câteva luni de manageriat. De aceea autoritățile locale nici nu se grăbesc să organizeze concurs pentru postul de manager al spitalului, funcție ocupată interimar de fostul director medical.

Administrația locală din Motru are în subordine unitatea spitalicească din oraș, iar autoritățile locale spun că nu vor scoate postul de manager la concurs pentru că, în situația în care Khraibani nu va câștiga un nou mandat de parlamentar, va trebui să revină în fruntea spitalului, fiind aleasă director în baza unui concurs. Spitalul Municipal Motru este condus de Alin Efrim, fostul director medical, încă din luna iulie. A preluat conducerea după ce Teodor Zavate, care și el preluase funcția interimar de la Khraibani, și-a dat demisia, judecat fiind pentru luare de mită. "Noi avem în vedere și faptul că doamna Khraibani când a plecat parlamentar a plecat din poziția de manager al spitalului și în situația în care i se încheie mandatul, dacă nu mai obține alt mandat, va trebui să se întoarcă la vechiul loc de muncă. Mai avea 8·luni de mandat cred și vom vedea după aceea. Deci să treacă alegerile", a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.
Deputata Camelia Khraibani va candida pentru un nou mandat, nu la Gorj, ci la Constanța. Khraibani este susținută de PRU. Interimatul lui Alin Efrim expiră în 20 ianuarie. Mandatul său mai poate fi prelungit cu încă două luni. Acesta din urmă a spus că deocamdată nu se poate pronunţa în privința unei candidaturi în eventualitatea în care postul de manager al spitalului din Motru va fi scos la concurs.

Vizualizări: 4,482

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: