Kovesi vs. PSD, etapa pe plagiate

E normal să fii circumspect atunci când vezi că ticăloși ca Ponta, Ghiță, Dragnea și (surprinzător?, nu chiar) Băsescu se asociază, mai ales când se asociază împotriva unui reprezentant al Justiției. Și nu orice reprezentant, ci însăși șefa DNA. E evident că motivația ticăloșilor are legătură cu temerile respectivilor că vor fi înhățați de procurori și cu lupta acestora deja cunoscută cu justiția.
Doar că problema e alta. Interesul clar al celor patru nu exclude varianta în care chiar au dreptate. Deși Comisia Tehnică de Etică a spus că Laura Codruța Kovesi NU a plagiat, decizia este contrazisă de mai multe ONG-uri și de profesori de la universități din Timișoara și Cluj care, până la proba contrarie, nu sunt mânați de aceleași interese precum inculpații (sau condamnații) din primul paragraf.
Revenind la relația ciudată dintre Ghiță (membru al unei comisii care anterior declarase lucrarea lui Kovesi drept neplagiat) și șefa DNA, miroase a șantaj. Sau a încercare de șantaj. Băsescu însuși recunoaște că ar fi știut că doctoratul lui Kovesi e plagiat „încă din 2014”. Păi, și de ce spui abia acum, maestre?! A, da. Spui abia acum, și tu și prietenul tău Ghiță, pentru că nu v-a mai mers să-i arătați pisica lui Kovesi. Deci e bine.
Și, desigur, e bine și dacă se demonstrează ceva, vorba unui ilustru înaintaș, ”fără putință de tăgadă”. Și că a plagiat Kovesi, și că nu. Dacă a plagiat și asta devine indubitabil, mai discutăm atunci. Ca principiu general, ar trebui să ne cam lase. Dacă nu a plagiat, știți deja cine ar trebui să ne lase.
Până una-alta, noi să ne bucurăm, ca orice spectatori neutri normali la cap. Niciodată nu e rău când oameni de la vârf se-apucă să-și dea în cap unii altora, zgomotos și în public. Strategia noastră e clară: îi lăsăm să se omoare între ei și apoi venim să facem curat.

Vizualizări: 488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: