Liberal: Mi-au băgat cuţitul îl spate. Acuzat: Să stea cu faţa!

Încă o zi, încă o ceartă în Partidul Naţional Liberal Gorj, unde sunt mai multe găşti decât membri de partid. Consilierul liberal Mihai Paraschiv îi acuză pe colegii lui Eduard Berca şi Robert Ciocioi că i-au băgat cuţitul în spate, făcând referire la alegerile care au avut loc marţi pentru o funcţie de conducere în filiala Târgu Jiu. În replică, Eduard Berca i-a recomandat ca pe viitor să stea cu faţa.

PNL Târgu Jiu a organizat marţi alegeri pentru un post vacant de prim-vicepreşedinte, fiind ales Victor Pîrvulescu, cu 11 voturi, în timp ce mult mai cunoscutul Mihai Paraschiv a obţinut doar şapte voturi. Acesta din urmă spune că a fost o mascaradă, sugerând că lucrurile erau aranjate, iar Berca l-a propus tocmai ca să piardă. „Nu se poate spune că am pierdut postul de prim-vicepreşedinte. A fost o propunere a domnului Berca, din nefericire când eşti într-o echipă te aştepţi să fie alături de tine, nu să îţi bage cuţitul pe la spate”, a spus Paraschiv la Radio Infinit. Acesta a declarat că a rămas cu un gust amar, pentru că a fost o funcţie pe care nu a dorit-o, nu a solicitat-o, dar a picat într-un joc fără miză.

Paraschiv a spus că Berca şi Ciocioi au organizat această mascaradă ca să se gudure pe lângă preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu.

În replică, Eduard Berca îi recomandă lui Parachiv ca pe viitor să stea cu faţa. „Cred că are un moment emoţional domnul Paraschiv, pe care nu îl poate controla. Îi recomand de acum înainte să stea numai cu faţa la cine crede că îl poate înjunghia, să nu mai stea cu spatele, e singura recomandare pe care pot să o fac”, a spus Berca la acelaşi post de radio.

Robert Ciocioi, secretar general al PNL Târgu Jiu, a precizat că el nici nu a ştiut înainte de şedinţă că Berca urma să îl propună pe Paraschiv. „Dacă domnul Paraschiv doreşte să forţeze mâna şi a mea, şi a altor colegi pentru a lua o decizie conform statutului, nu are decât să o facă”, a mai spus Ciocioi. Preşedintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că nu se impune sancţionarea lui Mihai Paraschiv.

Vizualizări: 867

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: