Liderii Univers, scandal la negocierile de la CE Oltenia

Şedinţa de vineri, 8 aprilie, dintre administraţia Complexului Energetic Oltenia şi sindicate, s-a lăsat cu scandal. Chiar dacă întâlnirea a fost una informativă şi nu una de negocieri, o parte din liderii de sindicat au plecat înainte de încheierea discuţiei. Este vorba de liderii Federației Univers, Adrian Marciuc și Gabriel Căldărușe.

Liderii sindicali au stat vineri de vorbă cu directorii din linia a 2-a de la Complexul Energetic Oltenia, directorii din Directorat fiind plecați la Bucureşti, la şedinţa Consiliului de Supraveghere. Sindicaliştilor le-au fost prezentate informaţii despre planul de redresare al companiei pentru următorii patru ani, dar şi un program cu mai multe variante de pachete compensatorii pentru salariaţii care vor fi disponibilizaţi. „Ca să fie o rundă de negocieri trebuia să participe Directoratul şi niciun membru nu a participat. Ni s-au prezentat informaţii cu privire de eficientizare până în 2020, câţiva indicatori sintetici pe această perioadă şi, de asemenea, un program propus de dânşii cu potenţiale pachete compensatorii pentru salariaţi. Noi am stat, pentru că nu era o comisie de negociere prin care să luăm decizii şi era doar o comisie din care să culegem informaţii. Nu are sens să povestim de diversele pachete, pacheţele, pentru că sigur nu vor rămâne acestea. Nu are rost să ameţim lumea cu ceva care nu va mai fi la final", a declarat Dumitru Pârvulescu, preşedinte FNME.

Supărare la Federaţia Univers
Sindicaliştii Federaţiei Univers, mai puţin Eugen Iovan de la Termo Turceni, au părăsit şedinţa înainte să se termine. Constantin Mitrescu, prim-vicepreşedinte al FNME, a explicat de ce ar fi recurs la acest gest colegii din Univers. "Ni s-au prezentat nişte situaţii reale privind eficienţa grupurilor energetice şi a carierelor. Spre surprinderea noastră, Marciuc şi o parte din Univers s-au ridicat de la masă şi au plecat pentru chestii puerile, în opinia mea. Lucrurile acestea erau de interes. Sunt oameni cu scaun la cap şi în Federaţia Univers care au rămas în continuare, respectiv domnul Iovan de la Turceni. Am rămas, FNME şi partea din Univers care dădea comisiei o majoritate absolută. Marciuc a fost cu ideea, că se ridică, pleacă. Nu știu ce nu-i convine. Nu știu cine-l prelucrează. Credeam că are scaun la cap Marciuc, dar văd că şi el este influenţat, am înţeles că de Rușeț. Rușeț face ședințe cu ei, cu Marciuc și cu Căldărușe şi nu-i lasă să fie de acord cu anumite criterii prind disponibilizarea ultimilor veniţi, primii plecaţi, şi a celor care au luat ordonanţe pentru că acolo vor fi afectaţi anumiţi salariaţi apropiaţi lui Ruşeţ şi lui Ciurel. Domnul Marciuc mai are şi o problemă, deoarece carierele dumnealui sunt pe ultimele locuri în funcţie de eficienţă şi nu este sediul la Jilţ, aşa cum a vrut dumnealui, și e la Motru", a comentat Constantin Mitrescu, prim-vicepreşedinte al FNME.

Marciuc: Ne tratează ca pe nişte diletanţi!
Liderul Federaţiei Univers, Adrian Marciuc, a spus că a plecat de la şedinţă pentru că nu avea cu cine să stea de vorbă, nefiind directorii din Directorat, dar şi că nu a fost prezentat un plan de eficientizare avizat pentru următorii 4 ani, aşa cum a solicitat. "Am plecat. Dacă ei își bat joc de noi. Ne tratează ca pe nişte diletanţi. Le-am cerut data trecută să aducă programul pe 4 ani și să spună clar ce traseu are compania şi veniră şi ne prezentară niște cifre pe acolo, râdeau de noi. În 2020 atâta fac ei reducere, dar nu spun nimic concret. Eu știu că e făcut acest program, dar nu vor să-l arate cum trebuie, să ştim şi noi. Nu e nici avizat acest program. Eu am impresia că nici nu se vrea să se facă acest program. Se urmăreşte altceva. Ce ar putea să se urmărească? Insolvenţa. Era o pierdere de timp, mai ales că nu au fost nici cei din Directorat", a explicat Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers.
Cât despre afirmaţiile lui Constantin Mitrescu, Marciuc a spus: "Nu am eu treabă, nici nu am vorbit cu Ruşeţ, cu alţii şi cu alţii. Domnul Mitrescu să-şi vadă de treaba lui. Dacă vrea să-l facă ei... Eu nu vreau să dau oameni afară. Care e problema?", a mai spus liderul Federației Univers.
Sindicatele şi administraţia vor trebui să continue negocierile pe seama planului de restructurare ce prevede inclusiv plecarea din sistem a 2000 de salariaţi.

Vizualizări: 2,442

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: