Locuinţe de la stat pentru familia PSD - PDL de la Motru

Democrat-liberalii au fost cu pesediştii ieri seară în şedinţa Consiliului Local, atunci când s-au împărţit locuinţele ANL neamurilor şi prietenilor. Chiar dacă într-o conferinţă de presă pedeliştii au spus că nu vor vota listele impuse de primarul Dorin Hanu, până la urmă singurul consilier PDL care s-a opus a fost Elena Vintilescu.

La Motru lucrurile sunt foarte clare, ca să iei locuinţă ANL trebuie să ai rude în primărie sau să fii prieten cu primarul. Dorin Hanu a acordat punctajul necesar surorii şi fiului unor consilieri locali, dar şi fiicei secretarului pentru a primi locuinţe ANL. Locuinţă a luat şi Alin Brăiloiu, finul primarului, un prosper om de afaceri din Motru.

Interesant este că aceste locuinţe au mai fost împărţite în 2008, în preajma campaniei electorale. Între timp, cei care au împlinit 35 de ani au fost excluşi, iar locul lor a fost luat de neamuri şi cunoştinţe ale edililor. Culmea, pe listă se afla şi fiul primarului, dar s-a retras.

„Finul meu şi restul neamurilor consilierilor au îndeplinit condiţiile“

Dorin Hanu susţine că aceste locuinţe s-au repartizat în baza legii, iar cei care nu au primit nu au îndeplinit toate condiţiile. Mai mult decât atât, a mers pe principiul că cine are bani primeşte, cine nu mai aşteaptă. ”Am repartizat locuinţele întocmai cum scrie la lege. Nu am vrut să încălcăm legislaţia. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că nu oricine poate primi o locuinţă. În Motru sunt foarte mulţi care nu au o casă, dar nici nu îndeplinesc condiţiile. ANL-urile nu sunt pentru toată lumea, că nu sunt locuinţe sociale. Aceste case merg la cei care au un anumit punctaj, nu au 35 de ani, au domiciliu în Motru, nu au locuinţă, dar care au posibilităţi materiale şi venituri să-şi poată plăti chiria şi dările la stat. Finul meu şi restul neamurilor consilierilor au îndeplinit toate condiţiile şi nu au primit numai ei ci şi alte persoane. Finul meu nu avea locuinţă”.

„Vot de la noi nu mai vede“

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că aşteaptă aceste locuinţe de ani de zile şi li s-a promis că le vor primi atunci când vor fi gata. Mai mult decât atât, îl acuză pe Dorin Hanu că a tărăgănat primirea blocului ANL pentru ca o parte din cei care puteau beneficia de aceste locuinţe să treacă de 35 de ani şi să fie respinşi. „Nu este posibil aşa ceva. Este bătaie de joc. Primarul efectiv şi-a bătut joc de noi. Eu am dosar băgat din <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />2008. Mi s-a promis locuinţă la vremea respectivă, iar acum nu pot să mai iau pentru că am împlinit 35 de ani. A tărăgănat lucrările, blocul era gata şi nu a semnat recepţia, tocmai pentru a trece timpul şi mulţi dintre noi să treacă de 35 de ani. Cei cu cereri de anul trecut, dar care au neamuri în primărie, afaceri şi alte posibilităţi beneficiază de ANL. L-am votat că ne-a promis locuinţă, dar vot din partea noastră nu mai vede”, a spus unul dintre respinşi.

Le-au dispărut acte din dosar

O familie cu doi copii minori şi cu probleme de sănătate a avut promisiunea primarului că, atunci când blocul va fi gata, va avea o locuinţă. Au fost minţiţi ani de zile şi au trăit cu această speranţă că vor avea o casă, dar acum au văzut realitatea. ”Eu am fete minore. Am peste 35 de ani, dar mi-a promis locuinţă pentru fete că sunt bolnave. M-a pus să fac dosar. Nici nu ştiţi de câte ori am adus acte pentru că îmi dispăreau. Un angajat al primăriei îmi făcea asta. După ce m-a amăgit atât, acum îmi spune că nu îmi poate da pentru că am peste 35 de ani şi să fac pe numele fetelor dar sunt minore. Dau locuinţă pe pile tot la neamurile lor“, a spus femeia.

       

VOT

Proiectul de hotărâre a trecut de Consiliul Local  cu două abţineri, cei doi consilieri având rude pe liste, şi un vot împotrivă dat de Elena Vintilescu, consilier din partea PDL. „Nu am votat pentru că nu am fost de acord cu modul de distribuire a locuinţelor”, a spus aceasta, care nu a primit şi sprijinul colegilor de partid, care doar s-au lăudat că fac „revoluţie“.

„Este şi băiatul unui consilier local de la PSD. Dar dacă are dreptul, ce- A fost şi copilul meu, dar eu l-am retras. Stă cu mine în apartament. L-am retras să nu fie dubii. Şi primarul l-a avut pe copilul lui şi l-a retras. Normal, dacă îndeplineşte condiţiile ar trebui să ia. Mai este şi sora unui consilier local la PRM. Ea este şi funcţionar în primărie”.

Ion Sanda, consilier local PDL

„De ce să nu mi se pară normal- El nu este cetăţean al României sau de ce- Locuieşte cu mine, cu bunicul lui, cu soţia. Un bunic care este handicapat. Am apartament. Sunt patru persoane, patru camere. Ce vină are copilul este copilul că este fiul meu, nu are aceleaşi drepturi ca ceilalţi. E privat de alte drepturi-”.

Ion Popescu, consilier local PSD

„Am depus dosar acum o grămadă de ani. Acum cinci-şase ani, dacă nu mai mult. Nu am o locuinţă, sunt căsătorit, stau cu părinţii şi nu prea avem loc. Am trei farmacii. Una în Târgu Jiu, două în Motru. Om de afaceri… Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi. Înseamnă că curg banii după oamenii de afaceri-”.

Alin Brăiloiu, finul primarului din Motru

Vizualizări: 225

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: