MAI nu renunță la sancționarea lui Caragea
Fostul inspector șef al IPJ Gorj, comisarul șef Viorel Salvador Caragea, nu a scăpat complet de sancțiunea de 10% pe care Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne a administrat-o față de acesta în vara lui 2013. Sancțiunea respectivă a fost anulată de Tribunalul Gorj, după ce Caragea a contestat măsura în instanță, considerând că a fost sancționat pe nedrept. MAI a formulat însă recurs la sentința judecătorească de la Târgu Jiu și, astfel, procesul s-a mutat la Craiova, unde zilele trecute a fost înregistrat oficial la Curtea de Apel. Primul termen nu a fost stabilit încă, judecata având toate șansele să dureze până spre sfârșitul anului, dat fiind că se apropie și vacanța judecătorească, iar termenele din proces au loc la interval de câteva săptămâni bune. Sancționarea lui Caragea s-a produs într-o perioadă în care subordonați ai acestuia din IPJ Gorj, inclusiv din conducerea Inspectoratului, îl contestau și cereau public inclusiv schimbarea sa din funcția de conducere. Controlul din vara lui 2013 s-a finalizat în cele din urmă cu aplicarea unei sancțiuni de 10% din salariul fostului șef al IPJ Gorj pe timp de două luni, sancțiune care a fost însă anulată în instanță după nu mai puțin de 11 termene de judecată, în care cei din MAI au făcut tot felul de demersuri pentru a menține în vigoare decizia respectivă. (G.C.)
Vizualizări: 205
Distribuie Trimite pe WhatsApp