„Mina Minovici“ a dovedit nevinovăţia medicului acuzat de malpraxis

Institutul naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ a trimis răspuns negativ plângerii unei familii din Băleşti, potrivit căreia Liliana Puiu Crăciun, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe, este vinovată de moartea fiicei lor. „Mina Minovici“ a constat că injecţiile făcute de doctorul din Târgu-Jiu nu au nicio legătură cu decesul survenit al pacientei pe patul unui spital din ţară.

Puiu Crăciun a fost la un pas de suspendare după ce familia Buicu a depus plângere la Colegiul medicilor şi chiar la Poliţie. Poliţia a solicitat o expertiză la Mina Minovici, care au trimis următorul răspuns: „precizăm că nu există nicio dovadă că inocularea (streptococului) s-a produs cu ocazia efectuării tratamentului injectabil şi în concluzie nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între producerea infecţiei şi efectuarea infiltraţiilor“. Tânăra de 24 de ani a murit din cauza unei infecţii cu Streptococ, pe care potrivit Institutului „Mina Minovici“, femeia l-a luat fie de la familie, fie de la cadrele medicale din Târgu-Mureş.

Un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă rupe tăcerea şi povesteşte calvarul prin care a trecut aproape un an şi jumătate. Este vorba de şefa Unităţii de Primiri Urgenţe, Liliana Crăciun, care la sfârşitul anului 2008 a fost acuzată de familia unei tinere de malpraxis.

Calvarul a început acum un an

De un an şi jumătate a încercat să-şi demonstreze nevinovăţia într-un caz în care era acuzată de malpraxis. Calvarul medicului a început în toamna anului 2008, atunci când a început să trateze o tânără de 24 de ani din localitatea Băleşti care acuza dureri de spate. După câteva săptămâni, tânăra a decedat într-un spital din Târgu-Mureş. Atunci, familia tinerei, Ionela Buicu a acuzat-o pe Liliana Crăciun de malpraxis şi a făcut şi o sesizare la Colegiul Medicilor. După un an şi jumătate, Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” a făcut lumină în acest caz. „Eu eram prietenă cu tânăra respectivă. A venit la mine şi mi-a spus că o doare spatele şi eu i-am administrat un tratament. Pe perioada tratamentului nu a avut nicio problemă şi într-o zi m-a sunat că se simte rău şi vrea să plece la Târgu-Mureş, lucru pe care l-a şi făcut. După aproximativ o lună am auzit că a decedat iar atunci familia m-a acuzat pe mine de moartea tinerei. Eu am ştiut că sunt nevinovată de atunci şi am încercat să-mi demonstrez  nevinovăţia. Am fost băgată în Colegiul Medicilor care au propus atunci să fiu suspendată o lună dacă voi fi găsită vinovată”. De atunci, Liliana Crăciun a încercat din răsputeri să afle ce s-a întâmplat cu tânăra la Spitalul din Târgu-Mureş pentru că ştia că vina nu-i aparţine. Medicul din Gorj şi-a demonstrat nevinovăţia cu fişa de observaţie a tinerei din spitalul Târgu-Mureş. „Ea a plecat acolo cu dureri abdominale şi stare generală proastă. A fost internată în secţia de Neurologie cu diagnosticul dat de mine aici şi anume lombocrurargie (durere de spate) însă ea acuza doar dureri abdominale repetate, tot mai intense, precizate în foaia de observaţie. În prima zi nu i s-a făcut nicio investigaţie medicală, deşi stare ei se înrăutăţea. A doua zi avea acelaşi diagnostic dar cu modificări cardiace importante, are 210 bătăi pe minut, deşi normal este 60-80 de bătăi. La examenul tomografic efectuat apare un colecist de 12x10 cm, deşi normal este 10x4, deci era mai mare decât maximul normal. La acelaşi examen tomograf sunt descrise şi anse intestinale, un edem abdominal şi ginecologul descrie semnele unei modificări abdominale. Chirurgul efectuează trei incizii orizontale în zona colecistului. În medicină este regulă ca inciziile să se facă la locul cu modificare maximă, iar în acest caz dacă injecţiile făcute de mine în coloană ar fi fost cauza infecţiei, aici trebuia intervenit. Dacă la internare i s-a pus diagnosticul de lombocrurargie, s-au făcut apoi completări suplimentare şi anume că pacienta prezintă colecţie, adică puroi, care dovedeşte o completare retroactivă”. După ce cazul în care Liliana Crăciun a ţinut mult timp prima pagină a ziarelor, Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” a dat verdictul: „Precizăm că nu există nicio dovadă că inocularea s-a produs  cu ocazia efectuării tratamentului injectabil şi în concluzie nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între producerea infecţiei şi efectuarea infiltraţiilor”.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: