Mingote: „Vrem o victorie pentru liniştea noastră!”

Deşi pornise cu probleme grave în pregătirea de iarnă, Mingote a revenit spectaculos şi a arătat că nimic nu-l poate împiedica să facă jocuri bune. Portughezul este în formă maximă şi arată la fiecare meci că poate da siguranţă apărării. Pedro Mingote crede că echipa poate obţine victoria care să aducă liniştea la meciul de vineri: „Ne dorim cu siguranţă o victorie la Sportul. Sigur că o şi putem obţine, am arătat că jucăm din ce în ce mai bine şi suntem o echipă unită şi puternică. Important acum este să ne menţinem acolo unde am ajuns pentru că se simte o anumită stare de oboseală după acea serie de jocuri care s-au jucat miercuri-duminică. Dar eu cred că se poate să obţinem un rezultat bun şi să fim apoi mai liniştiţi pentru meciul cu Steaua”, a spus portarul titular al gorjenilor care nu vede echipa salvată încă de la retrogradare: „Nu suntem încă 100% salvaţi de la retrogradare dar sunt convins că o victorie cu Sportul ne-ar da o mai mare linişte şi am fi mult mai aproape de salvare. Vrem o victorie pentru liniştea noastră!”. Mingote va fi din nou în unsprezecele de start al pandurilor la meciul cu Sportul şi va face tot posibilul să nu primească gol. Vorbitor de limba română aproape la perfecţie, Mingote este unul dintre străinii care s-a acomodat cel mai bine la Târgu Jiu, atât de bine încât vrea să îşi aducă aici şi familia de sărbători. 

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: