Ministrul Educaţiei, anunţat despre problemele de la Gorj

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a fost informat de directorii de școli cu privire la faptul că statele de salarii au fost modificate la Inspectoratul Școlar Gorj, fără acordul lor. Potrivit unor surse, Pop ar fi promis că trimite din nou Corpul de Control în Gorj. Profesorii de la mai multe școli nu își vor lua salariile în termenul legal.

Constantin Deaconescu, directorul Liceului Tehnologic Bîlteni, spune că a sunat la inspectorat să afle de ce nu a primit viză pe state, așa cum au fost ele trimise, dar i s-a transmis că doar inspectorul general decide dacă dă sau nu viză. Acesta crede că persoana care a umblat în sistemul informatic în baza unei dispoziţii verbale, nu scrise, va avea probleme. „E abuz în serviciu total, nu știu de ce nu se sesizează organele în drept”, a spus Deaconescu la Tele 3.

Pandurul a dezvăluit marţi că o salariată a Inspectoratului Școlar Gorj a intrat în sistemul informatic, a modificat statele, în sensul că a scos sporul de calculator, după care le-a avizat.

Daniel Mocioi, adjunctul Inspectoratului Școlar Judeţean Gorj, a recunoscut modificările pe state, invocând unele neconcordanţe, dar a spus că au fost făcute după discuţii cu directorii de școli. „În acest flux financiar, tot timpul există neconcordanţe care sunt discutate cu unităţile școlare, directorul, contabilul, și se reglează în program. Fiecare își va face corecţiile după lege”, a spus Mocioi la Tele 3.

În Gorj sunt 20 de școli unde unele categorii de personal încă mai primeau sporul de calculator, pe care ISJ Gorj încearcă de ani buni să îl scoată. Constantin Deaconescu, directorul Liceului Tehnologic Bîlteni, a spus că un director de școală din Târgu Jiu l-a sunat personal pe ministru, pentru a-l informa despre abuzul comis.

Vizualizări: 2,934

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: