Minprest şi-a luat două Dacia Duster

Conducerea Minprest Rovinari a achiziționat, în leasing, două mașini Dacia Duster. Directorul societății Gabriel Giorgi neagă că aceste autoturisme ar fi pentru el și adjunctul Alin Văcaru. Cât despre situația economică a firmei și posibilitatea acestei achiziții, Giorgi afirmă că Minprest este pe profit și-și poate permite astfel de achiziții.

Gabriel Giorgi spune că mașinile sunt folosite de mai multe persoane din companie, nu doar de directori. Pentru cele două Dacia Duster, Minprest va plăti timp de trei ani câte 800 de euro pe lună. „Am cumpărat în leasing două maşini Dacia Duster, hotărârea fiind aprobată în ianuarie. Leasingul este pe trei ani. A fost o licitaţie, s-au prezentat două firme, una din Târgu Jiu, una din Piteşti. Maşinile sunt folosite de mai multe persoane, nu doar de mine şi colegiul meu Alin Văcaru. De exemplu, acum maşina este la Turceni, nu sunt doar pentru conducere, ci şi de alte persoane de la TESA“, a declarat Giorgi.

Acesta spune că repararea mașinilor vechi costă mai mult decât cumpărarea unora noi. “Am constatat că reparaţiile sunt mai mari decât dacă am fi cumpărat maşini noi. O să casăm nişte maşini, din 2002, de când există unitatea şi piesele le vom folosi pentru celelalte maşini. Prin achiziţionarea acestor maşini practic se fac economii”, a mai spus Giorgi.

Vizualizări: 216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: