Misiune uşoară la Ciuc ?

Baschetbaliştii Energiei caută a doua victorie din acest start de sezon. Misiunea lor nu pare deloc una grea, pe terenul celor de la Miercurea Ciuc, sâmbătă de la ora 19.

Energia a arătat că are apărare beton după ce a primit doar 56 de puncte de la Sibiu în prima etapă. Atacul va fi întărit la Ciuc şi cu Vujacic.

Vor să repete scenariul din Cupă

Nikolic şi compania nici nu concep să rateze victoria la Ciuc. Cu doar 2 săptămâni în urmă, Energia învingea Ciucul clar în Cupă cu 92 la 78 aşa că un rezultat asemănător e aşteptat şi acum. „Nu e greu să jucăm două meciuri cu Ciucul la interval scurt de timp, ba poate fi chiar un avantaj pentru că știm foarte bine echipa din Ciuc, le știm jucătorii. Este o echipă bună și trebuie să tratăm meciul serios pentru a învinge”, spune sârbul Atanackovic. „Vrem să câștigăm la Ciuc. Am mai jucat o dată cu ei în acest sezon și știm ce pot ei să facă, dar știm și ce putem noi face. Vrem să avem o serie de câteva victorii consecutive”, adaugă şi americanul Robert Giles. Energia va beneficia la Ciuc şi de aportul shooterului nou sosit, Darko Vujacic. „De asta sunt aici, voi încerca să ajut echipa din poziția de shooter, sunt un shooter prin definiție. Sunt pregătit din punct de vedere fizic, am făcut pregătire 20 de zile în Kosovo cu Pesic la o echipă de acolo, iar apoi am mers în orașul natal din Muntenegru unde m-am pregătit cu echipa de acolo. Trebuie să fim foarte serioși în meciul cu Ciucul, cunoaștem calitățile acestei echipe, dar le cunoaștem și pe cele ale noastre și trebuie să fim mai buni. Nu sunt o echipă pe care să o subestimăm, dar noi trebuie să știm ce jucăm sezonul acesta, noi trebuie să ne facem jocul nostru”, a declarat baschetbalistul de 33 de ani, ultima oară la BC Piteşti.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: