Morega a decriptat mesajul lui Cârciumaru. Cine îi vrea locul!

Preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii Publice şi Politice, Dan Ilie Morega, ştie la cine s-a referit Florin Cârciumaru, când a spus că sunt unii care vor să revină la conducerea PSD Gorj şi să îl dea pe el la o parte.

Cârciumaru a pus desele atacuri la adresa unor lideri PSD pe seama faptului că unii îi vor locul la şefia organizaţiei de la Gorj. „Astea sunt bucuriile celor care ar vrea ca eu, domnul Weber şi domnul Cosmin Popescu să plecăm şi să vină sau să revină nişte persoane la conducerea PSD Gorj”, a fost o parte din declaraţia lui Cârciumaru.

Morega spune că Ion Călinoiu vrea să revină la conducerea PSD Gorj, ajutat de deputatul Elvira Şarapatin. „Cel care se ocupă cu astfel de lucruri meschine nu este altul decât acel individ pe nume Călinoiu, căruia nu-i ajunge că 20 de ani a jecmănit judeţul aşa cum a vrut el”, a spus Morega la Radio Infinit.

Dan Ilie Morega a spus că Ion Călinoiu caută sprijin din interiorul partidului. „Şi-ar dori să revină şi caută fel de fel de intermediari, între care pe Stănescu, care i-a fost coleg de facultate şi este vicepreşedinte regional şi ministru, care să-i forţeze pe cei care formează acum echipa de conducere. Este posibil să caute ajutor la preşedinta de la femei, Elvira Şarapatin”, a adăugat Morega.

Vizualizări: 1,581

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: