Motivul pentru care angajații primăriei așteaptă să fie grațiați

Salariații primăriei Târgu Jiu au încasat nelegal niște sume importante de bani, alocate drept supliment salarial. Asta au concluzionat inspectorii Curții de Conturi, care au cerut primăriei recuperarea sumelor acordate nelegal încă din 2014. După ce au pierdut drepturile și la instanța de fond și în speranța că va fi dată în toamnă o lege privind amnistia fiscală, salariații primăriei au depus o nouă acțiune în instanță.

Salariații primăriei Târgu Jiu au beneficiat de acest supliment salarial încă din anul 2010. În urma unui control al Curții de Conturi efectuat anul acesta, a reieșit că acest bonus a fost acordat fără ca legea să peemită. Inspectorii au stabilit că sumele trebuie recuperate de administrația locală de la salariați. O parte din aceștia au atacat decizia în instanță unde au pierdut, magistrații stabilind ca aceștia să returneze sumele încasate ilegal în tranșe, timp de trei ani. Unul dintre cei care trebuie să dea acum banii înapoi este Grigore Jianu, secretarul municipiului. Circa 9.000 de lei este suma calculată de inspectorii Curții de Conturi în ceea ce îl privește. Suma s-a strâns din octombrie 2014 până anul acesta, asta pentru că în urmă cu doi ani s-a dat legea privind amnistia iar sumele nu mai pot fi recuperate și din 2010 până în 2014. Acum, respectivii angajați ai primăriei au depus o nouă acțiune în instanță, în speranța că, procesul va dura câteva luni și că, poate, între timp, va mai fi dată o lege privind amnistia fiscală, cât să nu mai fie nevoiți să returneze respectivele sume. Grigore Jianu a depus acțiunea recent la Tribunalul Gorj, în data de 19 iulie, iar magistrații nu au stabilit deocamdată un termen de judecată. Salariații primăriei au încasat sume de bani diferite, în funcție de postul pe care îl ocupă fiecare în cadrul primăriei.

Vizualizări: 1,880

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: