Multă jale la capătâiul fiicei lui Creţan

Sindicalistul Constantin Creţan se pregăteşte să îşi înmormânteze fiica, după o noapte de priveghi la capătâiul Vasilicăi. Trupul neînsufleţit al fetei de 13 ani a fost adus ieri la prânz la Rovinari, fiind depus la sediul Ligii Miron Cozma pentru ca toţi cei care au conoscut-o şi doresc să îşi ia adio de la ea să poată face acest lucru. Zeci de colegi de şcoală şi tot la fel de multe rude şi prieteni ai părinţilor au aşteptat în soare, la temperaturi de aproape 30 de grade Celsius, aducerea coşciugului. Buchete de flori şi sute de lumânări au fost aprinse cu această ocazie. "Suntem îndureraţi de nu mai avem cuvinte să vorbim şi lacrimi să plângem. De ieri suntem aici, de când am aflat că s-a întâmplat nenorocirea. Nu ne-a venit să credem. Cred că oricine îşi dă seama că nu există nenorocire mai mare pentru un părinte decât să îşi îngroape copilul", ne-a spus una dintre rude. Constantin Creţan şi soţia sa Ileana au plâns până la epuizare, cei doi având nevoie de ajutorul prietenilor de câteva ori pentru a nu se prăbuşi. Durerea generată de moartea fiicei lor i-a cuprins şi pe ceilalţi reprezentanţi ai Ligii Miron Cozma, aceştia fiind aşteptaţi să sosească şi ei la Rovinari în cursul acestei zile. "Eu eram în spital internat, chiar la Târgu Jiu şi am aflat de la un coleg din Valea Jiului că lui Costică i s-a întâmplat nenorocirea asta. Mi-am făcut externarea dimineaţa şi am venit aici să fiu alături de fratele meu că ştiu că nu e durere mai mare decât asta. Acum i-a dat Dumnezeu o palmă şi lui Costică şi nouă după toate cele prin care a trecut. Suntem alături de el, deşi ştiu că nu mai putem aduce la viaţă acest trandafir de fată ce începuse să înflorească. Dacă Dumnezeu vrea dreptate, măcar să o ducă acolo în ceruri", spune cu lacrimi în ochi Constantin Dobroiu, unul dintre activiştii de bază ai Ligii Miron Cozma.
 Vasilica Olivia Creţan va fi înhumată mâine la prânz într-un cimitir situat nu departe de blocul în care şi-a trăit cei 13 ani de viaţă. 
 


Vizualizări: 260

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: