Ne distrăm cu Dan Diaconescu și asta ne ocupă tot timpul

Nebunul e o piesă frumoasă la șah. Limitat la o culoare, implicit la mișcat pe diagonală, dar percutant și de rază lungă. Totuși, eu prefer calul. E mai surprinzător, mai meseriaș, mai parșiv. Nebunul e sincer și nu poate miza decât pe neatenția adversarului în calcularea distanțelor lungi pe tablă, rareori pe descoperiri de efect. Cert este că, în șah, doar cu nebunul nu poți să dai mat. Vadim nu a putut da mat în 2000, Diaconescu nu va da mat niciodată.

Dan Diaconescu este nebun. Sau, dacă nu este, cu siguranță se comportă ca și când ar fi. După părerea mea este și cam prostuț. Nu neapărat pentru c-ar fi din Caracal. O demonstrează nu doar activitatea în presă a domniei sale, ci și aceea de politician. Pur și simplu nu poți să-l crezi pe Dan Diaconescu. Pentru că promite lucruri caragialești. Va îmbogăți pe toată lumea, mai pe scurt. Are know how-ul. Un om fără dinți ne va da de mestecat. Și, desigur, va cumpăra Oltchimul, îl va pune pe picioare și va angaja 10.000 de oameni în viitorul apropiat. Serios, mă, domnule Dan? Cine crede așa ceva? Trei categorii de oameni pot pune botul la asemenea enormități, după mine: proștii, nebunii și disperații. Cei din urmă sunt singurii de care îmi pare rău. Trebuie să ajungi într-adevăr cu cuțitul la os ca să crezi că te va scoate din rahat un om care declară ”N-am semnat contractul pentru că Guvernul nu vrea să dea salariile angajaților” sau ”Merită să fac 15 ani de închisoare pentru binele Oltchim”. Ăsta nu e nici de Caragiale, dacă stau mai bine să mă gândesc. E mult mai suprarealist decât personajele lui Caragiale. E pur și simplu de necrezut.

Sigur, eu mă distrez. Mă distrez pentru că din asta va ieși prost și domnul Dan, și Ponta, și probabil și PDL-ul. Iar noi o să privim jocul inutil de șah, cu doi regi și un nebun care se străduiesc în van să dea mat, și o să ne distrăm pe cinste.

www.mantzy.ro

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: