NOU! Centru de Permanență la Bălești

Cetățenii comunei Bălești vor beneficia de aici înainte de servicii medicale de calitate și la orice oră. Asta pentru că marți, 1 noiembrie, un grup de medici, sprijiniți de autoritățile locale, în frunte cu primarul Mădălin Ungureanu, au pus în funcțiune primul Centru de Permanență la nivel de comună. În cadrul acestei unități vor beneficia de servicii de medicale atât persoanele asigurate, cât și cele care nu au asigurare de sănătate. Trebuie să se prezinte doar cu buletinul.

 Cinci medici vor asigura permanența pentru cetățenii comunei Bălești. Este vorba de medicii: Cornelia Holt, Gabriela Udrescu, Elida Avram, Alina Bumbaru și Ana Ciotor. Centrul va fi coordonat de aici înainte de medicul Cornelia Holt. Finanțarea acestei unități medicale este asigurată din fonduri de la Ministerul Sănătății. Autoritățile locale au avut un rol important în punerea în funcțiune a acestui centru de permanență. "Inaugurăm deschiderea unei entități medicale, centrul de permanență, asta însemnând o activitate non-stop, continuă, permanentă, a asistenței medicale generale la nivelul comunei. Centrul a fost realizat în sediul dispensarului comunal. De astăzi, de la ora 15, acest centru de permanență va funcționa la nivelul comunei Bălești și va veni în sprijinul tuturor cetățenilor din toate categoriile de vârstă", a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești.        

Primarul comunei Bălești a fost și printre primii pacienți care au beneficiat de un consult medical în cadrul centrului de permanență. Progamul unității medicale este de la 15 la 08 în cursul săptămâni, iar în weekend medicii vor fi prezenți 24 de ore din 24. "Ne bucurăm că am reușit să dăm drumul la acest centru de permanență. Mă bucur că din el vor face parte medici cu experiență. Acest centru este obligat prin lege să asigure aceeași asistență medicală care se asigură și de medicii de familie. Nu putem muta UPU aici, dar ceea ce ține de un tratament, o consultație de urgență, un copil febril, că este noapte, că este zi, ni se pot adresa nouă", a precizat medicul Cornelia Holt, coordonator al Centrului de Permanență Bălești.  

De serviciile medicale oferite în cadrul acestei noi unități medicale vor putea beneficia, la orice oră, cei circa 7500 de cetățeni ai comunei Bălești. "Este un lucru foarte bun, chiar era necesar la noi, mai ales pentru copii și bătrâni, pentru toată lumea. Dacă aveam probleme pe timp de noapte eram nevoiți să mergem la Urgențe, la Spitalul Județean. Acum avem medici foarte buni și este un lucru nemaipomenit pentru noi", a spus Daniela Sanfira, din satul Ceauru.  

Galerie foto



Vizualizări: 9,148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: