Noul primar de la Albeni, în continuare fără viceprimar

Ionuţ Stan, primarul UNPR de la Albeni, a renunţat pentru moment la ideea de a-şi împărţi atribuţiile cu un viceprimar. Proiectul privind alegerea viceprimarului a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, Ionuţ Stan refuzând să onoreze solicitarea PSD, aceea de a face echipă cu fostul primar, Dumitru Cornea. Social-democratul Cornea a renunţat şi la mandatul de consilier local, iar Stan spune că va relua discuţiile cu liderii PSD Gorj, în vederea concretizării majorităţii.

Consiliul Local al comunei Albeni s-a constituit, însă alegerea viceprimarului s-a amânat. Dumitru Cornea, fostul primar PSD, a renunţat şi la mandatul de consilier local. „Am constituit Consiliul Local, dar nu s-a ales viceprimarul din cauză că nu ne-am înţeles în ceea ce priveşte majoritatea. O perioadă voi sta fără viceprimar. Avem 10 consilieri locali, pentru că fostul primar a renunţat la mandatul de consilier şi vom face şedinţă extraordinară pentru a numi următorul membru supleant de pe lista PSD”, a declarat Ionuţ Stan.
Noul primar de la Albeni spune că va reîncerca să facă majoritate cu PSD, odată ce Dumitru Cornea a renunţat la mandatul de consilier. Consiliul Local Albeni funcţionează cu următoarea componenţă: 4 consilieri PSD, 4 consilieri UNPR, 2 PNL şi unul PRU. „Iniţial, am vrut să fac alianţă cu PSD, dar nu s-a putut. Eu am cerut să renunţe domnul Cornea la mandatul de consilier, nu a renunţat. Acum a renunţat şi vreau să port o discuţie cu domnul Călinoiu, să vedem ce facem. Cei de la PSD voiau să-l pună viceprimar pe domnul Cornea, dar nu am acceptat”, a precizat Ionuţ Stan.

Obiective prioritare pentru noul primar
Deşi nu a mai făcut politică, Ionuţ Stan spune că vrea să rezolve o parte din problemele importante ale comunităţii. „Este făcut studiul de fezabilitate pentru canalizare şi vrem să accesăm fonduri europene pentru demararea investiţiei. Sper să depunem proiectul, pentru că are Consiliului Judeţean proiect pentru reabilitarea DJ 675, iar după ce se apucă de asfaltare e mai greu să-şi dea acceptul să spargem asfaltul pentru introducerea conductei”, a declarat Ionuţ Stan.
O altă prioritate pentru noul primar este rezolvarea problemei terenului din Câmpu Mare. „Problema cu terenul din Câmpul Mare trebuia rezolvată din anul 2007, nu acum, dar sper să mă ajute şi Prefectura. Sper să am o discuţie amiabilă şi cu cei de la ADS, să rezolvăm problema oamenilor din Câmpu Mare”, a declarat Ionuţ Stan.

Vizualizări: 1,574

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: