Nutriționistul de la CEO este consilierul lui Cîțu

Numărul gorjenilor din preajma premierului Florin Cîțu este mai mare decât se credea. Alex Răzvan Ionescu, fost supraveghetor al Complexului Energetic Oltenia, este de luni bune Consilier cabinet demnitar la Cancelaria Primului Ministru.

Nu este clar pe ce criterii își alege PNL Gorj sinecuriștii, de mută oameni care nu au făcut nimic într-un loc, dar au luat bani buni, pe alte posturi, la fel sau chiar mai bine plătite.

Cu șapte ani în urmă, Alex Răxvan Ionescu semna articole în presa locală, cu numele lui, lângă care scria “nutriționist”. A mai avut o agenție de turism cu un singur angajat și a fost interfața unor dezvoltatori imobiliari.

Brusc, după ce PNL a ajuns la putere, a fost numit în Consiliul de Supraveghere de la CE Oltenia, fără un minim de expertiză în domeniu. Nu că ar fi primul, dintotdeauna în CS au fost oameni care știu despre energie doar că atunci când apasă pe buton se aprinde becul.

Un nutriționist la cabinetul premierului Cîțu se potrivește mai bine. Am aflat deja că premierul nu mănâncă pâine, ceea ce probabil că este un lucru bun.

Galerie foto



Vizualizări: 5,597

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: