O altfel de pizza, cu cartofi și morcovi!

Arată ca o pizza sau chiar ca o omletă dar nu e nici una nici alta. Însă este o rețetă numai bună pentru un mic dejun delicios sau chiar o gustare de seară.

Rețeta este una destul de ușor de preparat și, la un calcul rapid, e mai ieftină decât pizza.

Ingrediente:

4 până la 5 cartofi

1 morcov (curățat și dat pe răzătoare)

praz sau ceapă (tăiată feliuțe subțiri)

2 ouă

1 pahar de iaurt simplu

200 g făină de grâu

3 roșii (tăiate felii)

Mod de preparare:

Curățați și radeți fin cartofii și îi înmuiați într-un bol cu apă rece timp de aproximativ 15 minute pentru a îndepărta excesul de amidon. După ce încălziți un strop de ulei de măsline într-o tigaie, căliți acolo prazul sau ceapa feliate până când se rumenesc ușor, aproximativ 2-3 minute. Adăugați cartofii rași și morcovul în tigaia cu prazul, condimentând cu sare și piper. Gătiți încă 5 minute, apoi îndepărtați de pe foc apoi scurgeți bine cartofii și transferați-i într-un bol mare.

Faceți apoi aluatul: într-un alt bol, bateți ouăle, iaurtul și un praf de sare și piper. Încorporați treptat făina de grâu și un strop de ulei de măsline până obțineți o compoziție omogenă. Amestecați totul împreună și încorporați aluatul în amestecul de cartofi cu legume până când obțineți o compoziție omogenă.

Încălziți cuptorul la 180°C și așezați o tavă de copt cu hârtie pergament și ungeți-o ușor cu ulei de măsline. Întindeți amestecul obținut uniform pe tavă. Coaceți în cuptorul preîncălzit timp de aproximativ 25 de minute sau până când baza începe să devină aurie.

La final adăugați topping-ul. Scoateți tava din cuptor și așezați felii de roșii deasupra și presărați generos cu brânză rasă. Reintroduceți în cuptor până când brânza se topește frumos apoi ornați cu pătrunjel tocat.

Vizualizări: 1,220

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: