O nouă depunctare pentru „lanterna” Ligii a II-a

Olimpia Satu Mare, echipă deja penalizată anul trecut cu 12 puncte, a primit o nouă depunctare în această săptămână, de 26 de puncte. Totul din cauză că nu a reuşit să îşi plătească jucătorii, care au depus memorii la federație. Clubul din Satu Mare, singurul care este după Pandurii în clasament, va fi cel mai probabil desființat, pentru că jucătorii nici nu s-au mai prezentat la reunire. Depunctările vor continua şi în următoarele şedinţe ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, într-un final ajungându-se la excluderea din campionat.

Pandurii Târgu Jiu nu a avut încă astfel de probleme, deşi salariații nu au mai fost plătiți de câteva luni. În plus, administratorul special Marin Golea a avertizat că nu va putea face pentru acest an decât buget de cheltuieli, pentru că surse de venit nu există. (A.A.)

Vizualizări: 430

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: