O țară de hoți?

Decembrie 2015.  Îmi uit rucsacul conținând chestii în valoare de peste 2000 de euro pe o bordură, pe insula Lesvos, unde ajung refugiații. Câteva ore mai târziu sunt contactat de capul unei familii siriene de 7 (cu cel mai mare copil dintre cei cinci în vârstă de 8 ani) care îmi spune CU UN TRANSLATOR GĂSIT DE EL (nu știa engleză deloc) din ce tabără de refugiați îl pot recupera. Oamenii ăia își vânduseră casa și dăduseră aproape toți banii primiți pentru trecerea mării pe o bărcuță practic de jucărie. Și veniseră cu tot ce aveau, bagaje pentru șapte persoane, conținutul întregii case, aproape, cărate toate de cei doi adulți din familie. Și totuși au cărat după ei în tabără și rucsacul meu, care avea cel puțin 4 kg. L-am recuperat a doua zi dimineața.

August 2017. Prietenul Iulian Tănase (semicelebru pe Facebook, dați de el dacă vă doriți) face greșeala să meargă pe litoralul românesc, nu sirian. Pentru că nu poate să doarmă în camera de hotel primită din cauza igrasiei, se duce pe plajă. Lasă rucsacul lipit de el și ațipește. Se trezește fără rucsac, în condițiile în care acesta nici măcar nu conținea lucruri de valoare neapărat. Mai degrabă unele cu valoare sentimentală, plus manuscrisul unei cărți la care lucra. Din calitate de om care simte că moare un pic în momentul în care i se ia curentul sau primește vreo eroare și nu i se salvează un text scurt, vă spun că să pierzi o carte întreagă e nasol și foarte greu de gestionat.

Aș vrea să mă feresc de comparații. Sigur, orice generalizare ar fi greșită. Dar generalizăm, oare, când spunem că trăim într-o țară de hoți? Poate, un pic. Dar sigur nu o facem dacă spunem că admirăm hoții, aici, în România. Aproape toți bogații României au trecutul pătat, dacă nu de vreo decizie a instanței, măcar de niște „suspiciuni rezonabile”. E suficient să vezi puhoiul de lume care se adună să-i pupe mâna și să-l aclame pe Becali, când iese de la meciuri.

Cum se rezolvă toate astea? Am același răspuns, poate simplist, dar de mai mult nu sunt în stare astăzi: educație, educație, educație. Multă educație, atentă și corectă, făcută de oameni atenți și corecți, de oameni bine inteționați și bine remunerați, de oameni care nu se gândesc (și nici nu sunt forțați să o facă) la salariile lor, ci la generațiile care vor veni și la cum pot ele să ne facă mândri, dacă om mai fi sau acolo unde o să fim.

Vizualizări: 655

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: