Oierii din Gorj, nevoiţi să ducă lâna la Sibiu

Gorjul nu va avea mult-promisul centru de colectare a lânii. „Trebuia să dea şi guvernul nişte bani şi se pare că nu mai sunt”, a explicat Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj.

Cele mai apropiate centre de colectare a lânii sunt la Sibiu, spune Tănăsescu. „Nu au mai valorificat lâna de câţiva ani, a fost greu să-i aducem în program. S-au înscris mai mulţi, dar deocamdată anul acesta mergem pe centrele de colectare care sunt deja în ţară. Cel mai aproape de noi sunt trei centre de colectare la Sibiu. Trebui să fie triată, că nu primeşte cu scaieţi. Dacă se duce cu o mie de kilograme şi îi dă 50 de bani pe kilogram, e mai mult transportul”, a spus Tănăsescu.

Statul mai dă 1 leu pentru fiecare kilogram de lână valorificat, programul fiind iniţiat de ministrul Agriculturii, Petre Daea. (A.A.)

Vizualizări: 1,400

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: