Operaţii în premieră la spitalele Rovinari şi Novaci

Gabriel Buciu, medic specialist ortopedie traumatologie, a efectuat operații, în premieră, la spitalele din Rovinari și Novaci. În ultimele două săptămâni, medicul Buciu a avut şase intervenţii de tip artroscopic la genunchi. Artroscopia presupune introducerea unei camere de luat vederi (artroscop) în articulaţia genunchiului, astfel fiind nevoie de două sau trei incizii de câţiva milimetri pentru a efectua această intervenţie.

Medicul Buciu ne spune că este indicată artroscopia de genunchi atunci când există o durere care nu cedează cu tratamentele non-chirurgicale: repaus, tratament medicamentos, fizioterapie sau infiltraţii locale. Totuşi, orice genunchi dureros trebuie în primul rând investigat, printr-o ecografie sau un RMN. Ulterior, în funcţie de afecţiunile care generează durerea, se indică tratamentul chirurgical sau nu.

Gabriel Buciu este şi cel care a realizat în premieră o operație de artroplastie totală de şold, intervenţie realizată tot la Gorj. Medicul Buciu este specialist în ortopedie traumatologie, doctor în științe medicale și șef de promoție al Universității de Medicină și Farmacie Craiova, Clinica de Ortopedie Traumatologie, promoția octombrie 2014.

Vizualizări: 12,358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: