Pacienții care rămân la Târgu Jiu ori au o urgență, ori n-au bani

Bolnavii din Gorj care au bani pleacă la alte centre, cei care n-au rămân la Târgu Jiu! O spune, fără nicio reținere, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Gorj care subliniază, totodată, că un spital își poate câștiga încrederea cu medici buni și aparatură modernă. Daniel Șurlea admite că, la Spitalul Județean, este nevoie de investiții și speră să se concretizeze pe viitor.

Președintele CAS Gorj a făcut aceste declarații în contextul în care din spitale încă nu au dispărut cadourile oferite medicilor și asistenților. Daniel Șurlea a transmis, la Sud FM, că bolnavii care rămân la Târgu Jiu ori au o urgență ori au bani puțini. „Oamenii cu mai mulți bani mai pleacă și în alte centre universitare. De multe ori, aici rămân oameni care ori sunt o urgență și nu au timp să plece în altă parte ori au posibilități materiale mai mici. Să așteptăm din partea lor să ne dea ceva nu cred că ar fi nici moral, nici etic, nici nimic. Oamenii respectivi au venituri destul de mici și cred că, o spun cu toată tăria, o unitate sanitară își dovedește calibrul și că este o unitate de încredere și că medicii sunt foarte buni în momentul în care adresabilitatea către această unitate este nu numai când ai o activitate de urgență, ci și când ai o afecțiune cronică și ai posibilitatea să pleci în altă parte, dar te tratezi aici”, a fost declarația lui Daniel Șurlea.

Cu toate acestea, spitalul din Târgu Jiu a avut 50 de mii de internări anul trecut, iar asta denotă că unitatea medicală nu este atât de ocolită de bolnavi. Are nevoie totuși de mai multe investiții în aparatură ca să devină prima opțiune pentru gorjeni. „La Spitalul Județean, am avut peste 50 de mii de prezentări. Vorbim de cazuri internate în spital, ceea ce ne duce cu gândul că totuși există o încredere a populației. Asta nu înseamnă că nu trebuie făcute multe. Trebuie făcute investiții în dotarea cu aparatură și s-a promis de la Ministerul Sănătății aparatură pentru toate spitalele din Gorj. Eu cred că ține mult de manageri. Avem manageri care s-au zbătut și au cerut aparatură. Așa se întâmplă peste tot, să te duci să bați de zece ori la ușă”, a mai transmis președintele CAS Gorj.

Vizualizări: 2,359

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: