Păcurar: „Trebuie să tragem cu dinţii să rămânem în prima ligă!”

Şansele celor de la Pandurii de a mai rămâne în Liga I depind acum de meciurile cu Poli Timişoara şi Unirea Alba Iulia. Două victorii în aceste două jocuri nu garantează însă că gorjenii pot evolua şi din vară tot în primul eşalon, fiind nevoie şi de un joc al rezultatelor contracandidatelor favorabil. Căpitanul pandurilor, Alex Păcurar, a vorbit ieri şi despre o altă posibilitate de a păstra locul din liga I, nelicenţierea uneia din echipele aflate deja în Liga I. Dar pentru ca aceasta să fie valabilă în cazul lor, Pandurii trebuie să ocupe locul 15 la final de sezon.


 

Încrederea în şansele proprii mai există la Pandurii chiar şi cu două etape înainte de finalul sezonului. „Matematic vorbind mai sunt şanse şi cât  mai sunt trebuie să profităm de ele. Trebuie să strângem rândurile şi câştigăm neapărat la meciul cu Timişoara”, a spus ieri căpitanul pandurilor mobilizând colegii prin faptul că nu mai au nimic de pierdut: „Dacă ne ajută şi celelalte rezultate avem şanse mari să ne îndeplinim obiectivul de a rămâne în Liga I. Nu mai avem nimic de pierdut şi atunci nu avem de ce să fim crispaţi sau să avem emoţii pentru că ne facem mai mult rău. E mai bine să fim relaxaţi şi să privim cu încredere următoarele două meciuri”. În ceea ce priveşte schimbarea de antrenor, Păcurar spune că se va vedea la meciul de luni dacă s-a mai schimbat ceva în afară de atmosfera din vestiar după plecarea lui Cârţu. Pentru că se apropie partida cu Timişoara, Păcurar a vorbit ieri şi despre acest meci la care crede că sunt şanse ca Pandurii să se impună: „Sperăm şi noi ca fotbaliştii de la Timişoara să vină mai relaxaţi. Vin după un eşec pe teren propriu dar şanse sunt să ne impunem. Depinde numai de noi şi de jocul pe care o să-l facem luni. Şanse am avut cu toate echipele dar a fost probabil vorba şi de ghinion şi au fost mai multe la mijloc”.

Accidentat mult timp în acest retur, Păcurar nu ştie dacă va putea juca 90 de minute, deoarece a lipsit aproape două luni de pe teren: „N-am jucat un meci întreg şi nu pot să spun dacă rezist. În cele două meciuri în care am intrat am simţit pe pielea mea că nu sunt 100% pregătit. Dacă se va apela la serviciile mele o să încerc să fac totul ca să îmi ajut echipa”.

Păcurar crede că e de luat în calcul şi varianta nelicenţierii unei echipe din prima ligă în cazul în care se află echipa sa: „Şi locul 15 e o variantă de luat în calcul. Am înţeles că există posibilitatea ca o echipă să nu ia licenţa, aşa că de ce să nu luăm în calcul şi această variantă. Trebuie să ne putem lega de orice ca să rămânem în Liga 1. Acesta este obiectivul, să tragem cu dinţii să rămânem în prima ligă”.

 

 

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: