Pandurii nu vor juca nici un amical în weekend

Campionatul de fotbal este întrerupt pentru meciul amical pe care echipa naţională îl are programat în weekend. Pandurii nu vor disputa însă nici un meci amical în această perioadă cum au obişnuit la întreruperile precedente, decizia aparţinând conducerii pentru că nu există terenuri practicabile după ploile din această săptămână. Antrenorul Liviu Ciobotariu nu se afla în localitate urmând să dea curs unei invitaţii din partea conducerii FRF de a fi prezent la meciul naţionalei.

Meciul amical susţinut de naţionala României în Polonia va lăsa Pandurii fără antrenor timp de trei zile dar şi fără amical în acest weekend. Tehnicianul pandurilor spune că vrea să evite şi accidentările, terenurile devenind impracticabile după ce au fost afectate destul de serios de ultimele ploi. „Nu o să jucăm nici un amical pentru că avem ceva probleme de sănătate în echipă. Am vorbit şi cu doctorul echipei şi s-ar putea să facem un joc şcoală între noi, prima echipă cu a doua echipă” a precizat Ciobotariu care îi are la infirmerie pe Raskovic şi Dedu care au suferit primul o contuzie şi al doilea o dislocare a umărului, la meciul cu Gloria Bistriţa. Conducerea de la Pandurii a luat în discuţie iniţial programarea unui joc amical cu FC Drobeta, echipă care în această săptămână nu va juca în etapa a XIV-a a Ligii a II-a datorită excluderii din campionat a celor de la CFR Timişoara.

Tehnicianul pandurilor a primit o invitaţie oficială din partea Federaţiei Române de Fotbal pentru a însoţi delegaţia oficială a României la meciul amical dintre naţionala României şi cea a Poloniei. Tehnicianul pandurilor va face parte din delegaţia României la acest meci în care naţionala pregătită de Răzvan Lucescu va întâlni la Varşovia, pe data de 14 noiembrie, naţionala Poloniei.  Liviu Ciobotariu este în atenţia oficialilor FRF fiind considerat ca unul dintre cei mai buni antrenori din noul val, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu fiind cel care a transmis invitaţia pentru meciul amical dintre Polonia şi România. Liviu Ciobotariu va reveni în ţară imediat după partidă, pe 15 noiembrie, pentru a pregăti meciul pe care Pandurii îl vor susţine în etapa a XVI-a cu Poli Iaşi.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: