Panică la şcoală. Elevi evacuaţi după ce clasa s-a umplut de fum

Săptămâna a început cum nu se poate mai „bine” pentru elevii școlii primare din satul Văcarea, comuna Dăneşti, care, luni dimineața, s-au trezit trimiși acasă chiar de cum au dat să intre în clasa în care învață de obicei. O sobă defectă și coșul înfundat al acesteia au umplut cu foarte mult fum toată clasa, iar aerul a devenit irespirabil. Problemele erau cunoscute de toată lumea de mai mult timp, dar rezolvarea s-a făcut doar pe hârtie, la propriu, muncitorul trimis să curețe coșul anunțând în scris autoritățile locale că totul e în regulă. În realitate, omul nici măcar nu a trecut pe acolo.

Profesorul Lavinia Cernătoiu a fost prima persoană care a ajuns la școală înainte de ora 8.00. Femeia de serviciu făcuse focul mult mai de dimineață, după care a plecat. Așa se face că dascălul care îi are în grijă pe cei 17 elevi de clasa a IV-a ai școlii a descoperit la timp problema fumului. „Era un fum dens de parcă era ceață. Eu am venit la 8 fără un sfert și am constatat că sunt probleme. Era un miros intens de fum, aerul fiind greu de respirat. Părinții au început să vină cu copiii la acea oră, unii dintre copii aveau probleme de respirație și părinții mi-au cerut voie să îi ia acasă. Le-am prezentat situația și am decis că e mai bine să meargă azi acasă până se remediază problema”, a declarat Lavinia Cernătoiu.

Părinții care nu au venit cu copii la școală dis de dimineață au făcut totuși apoi un drum până la unitatea de învățământ pentru a se convinge că nu e vorba despre vreun chiul. „M-am trezit cu fata acasă și mi-a spus că nu se fac ore. Am întrebat-o de ce și mi-a spus despre fumul din clasă. Când am venit aici, am vorbit cu doamna și dânsa ne-a asigurat că nu se poate sta în clasă, că e pericol și că e mai bine să ținem copii acasă pe parcursul acestei zile”, a spus unul dintre părinți.

O bunică a declarat și ea că probleme cu soba au fost de mai mult timp și că toată lumea știa despre defecțiunea respectivă. „A fost fum și săptămâna trecută în clasă că atunci și profesorul de religie a zis că se duce la primărie să le spună. Ce a rezolvat s-a văzut acum, că sunt ușile și geamurile deschise prin toată școala. Miroase a fum de te duci, nu e de stat acolo”, a spus femeia.

Rezolvarea pe hârtie

Școala din Văcarea e una veche, nereabilitată vreodată. Nu e departe de statutul de „șandrama”, primarul și viceprimarul din Dănești spunând că au cerut fonduri de la nivel central pentru a reconstrui una nouă în locul celei de acum. Viceprimarul Marcel Bâzu afirmă că vineri a fost la București tocmai pentru a discuta despre o finanțare în acest sens, iar la întoarcerea acasă a aflat că în clasă este fum. Atunci ar fi convenit cu un angajat al primăriei să fie rezolvată curățarea coșului a doua zi, după ce se răcește soba. Luni dimineața, în operativa angajaților de la primărie, șefii instituției au primit un bilețel de la „sobarul” pe care îl delegaseră să rezolve problema de la Văcarea, omul precizând acolo că și-a făcut treaba. Cât de bine s-a văzut puțin mai târziu, când copii au plecat acasă.

„Ne-au spus vineri că e soba fierbinte și nu pot lucra și așa a rămas ca în weekend omul nostru cu soțul femeii de serviciu să vină împreună să rezolve problema. Azi dimineață în ședința operativă primarul ne-a informat că nu mai sunt probleme. Soțul femeii de serviciu a zis că nu mai sunt probleme. Ne-au trimis și o hârtiuță cum că nu sunt probleme. Scrie acolo «Văcarea, duminică, sobă», cu număr de telefon și persoană de contact. Adică omul nostru zice că nu sunt probleme, iar noi ne-am trezit cu doamna învățătoare că e fum peste tot. Ne-am dus la școală și soba era plină de cărbuni încinși. Trebuie lăsată să se răcească și după masă să mergem noi cu cei doi, să îi supraveghem și să sperăm că se remediază”, a menționat Marcel Bâzu.

Părinții și elevii din Văcarea se vor convinge dacă problema coșului a fost sau nu remediată când copii vor trebui să vină din nou la școală. Dascălii le-au transmis deja că ziua de luni va fi recuperată în perioada următoare, nimeni nedorind ca elevii să fie trimiși din nou acasă, mai ales că la începutul lunii aceștia au avut o vacanță de o săptămână, timp suficient în care autoritățile ar fi putut să repare soba și să curețe coșul defect.

Vizualizări: 745

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: